Curier Județean

Problema ciorilor a revenit odată cu primăvara. Cine o rezolvă?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Problema ciorilor a revenit odată cu primăvara. Cine o rezolvă?

Problema ciorilor din municipiul Aiud și din alte administrații locale nu este nouă, ea revine în fiecare iarnă și primăvară. Dacă te plimbi prin locurile în care mai există brazi, pini sau copaci mai înalți, ai parte de surprize neplăcute constând în disconforturi olfactive, sonore sau mai știe Dumnezeu de care, la care se pare că administrațiile nu au nicio soluție.

Petrecerea Divorțaților

Și în municipiul Aiud, oamenii au fost obligați să se acomodeze cu… ciorile. O plimbare prin zona spitalului municipal sau prin locurile în care „unii gospodari” nu și-au „retezat” de la rădăcină pinii, brazii sau copacii mai înalți, care au o coroană dezvoltată, așa cum procedează mai nou administrația locală, riscă să se transforme în una regretabilă.

Zburătoarele respective te pot întâmpina cu mirosuri greu de suportat sau chiar cu o surpriză care să-ți păteze hainele. Mulți susțin că una dintre cauze ar fi dispariția plopilor de pe marginea „drumurilor comuniste”, care a obligat ciorile să „migreze” spre centrele urbane.

Din cauza căldurii, în unele locuri din localități mirosurile degajate sunt de nesuportat. Dacă acum, în primăvară, miroase așa, oare la ce să se aştepte locuitorii la vară? Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud a mai scăpat de necaz deoarece, în urma modernizărilor și amenajărilor făcute, s-au cam „rărit” pinii și brazii, care asigurau suport pentru cuiburile înaripatelor, dar și ozonul, element obligatoriu și necesar vindecări bolnavilor internați.

Citește și: Parcul din centrul Albei Iulia, numit parcul cu ciori, murdar şi urât mirositor. Lucian Blaga „pătat” pe cap

Acum, odată cu venirea timpului cald, ciorile și-au făcut cuiburi, iar copacii pe care s-au așezat, trotuarele și împrejurimile sunt pline de excremente. Marele avantaj este al celor care au avut inițiativa de a-și înființa spălătorii auto. Afacerile acestora vor lua avânt deoarece proprietarii de mașini din municipii și localități arondate vor apela mult mai des la serviciile acestora în încercarea de a-și proteja, pe cât posibil, vopseaua autoturismelor.
Se pare că aceste păsări nu pot fi „deranjate”.

Cineva de la administrația spaţiului public din Aiud, în urmă cu 2 ani, a afirmat, la cererea unui cetățean care dorise să fie ajutat să dea jos două cuiburi din pinul din fața casei, că nu poate face nimic deoarece este o „specie ocrotită de lege”.

Citește și: Un punkist, îmblânzitor de ciori la Alba Iulia. Vorbeşte limba animalelor, dar se înţelege şi cu Marius Moga

De curând, mai mulți fermieri mi-au relatat o îngrijorare a lor, legată tot de ciori, afirmând că înmulţirea excesivă a acestor păsări a devenit un adevărat pericol pentru culturile agricole. Cioara de semănătură şi cioara grivă sunt păsări omnivore şi oportuniste, care se hrănesc cu orice. Problema ridicată de fermieri este destul de serioasă:

„Știm că, mai nou, cioara a ajuns să fie o pasăre ocrotită, dar la oricât echilibru ecologic s-ar veghea, cum spun unii, numărul ciorilor crește în fiecare an și ne provoacă pagube. Mai mult, a început să contribuie chiar și la dezechilibrul ecosistemelor. Parcă nu ne ajungea seceta care se resimte bine în unele locuri și care a compromis unele culturi, peste aceasta au venit ca niște nori negri stolurile de ciori, care fac o gălăgie infernală și ne distrug semănăturile”, ne-a declarat un fermier.

La cererea și plângerile făcute de către fermierii care au suferit pagube însemnate, ciorile au ajuns subiect de discuţie inclusiv în mediile politice. Întrebarea este: ce fac administrațiile publice în această problemă?


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]

Citește mai mult