Primarul Cugirului, Adrian Teban, premiat de Comitetul Regiunilor de la Bruxelles
Primarul Cugirului Adrian Teban a fost premiat la Bruxelles, la Comitetul Regiunilor (CoR), alături de alţi 14 politicieni din ţările U.E.: Italia, Finlanda, Germania, Ungaria, Lituania, Spania. Edilul Cugirului a fost nominalizat printre finaliştii ediţie a III-a a premiilor LeaDeR destinate politicienilor care se remarcă la nivel local şi regional, la categoria „Liderul local al anului – realizări în opoziţie”. Evenimentul a avut loc în 4 decembrie şi a fost organizat de Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) din cadrul CoR.
Startul pentru premiile LeaDeR a fost dat în octombrie, când structurile de conducere de la nivel naţional şi local au făcut propuneri pentru premierea acelor persoane pe care le-au considerat demne de a candida la una din cele două categorii: liderul local al anului şi liderul regional al anului. Edilul Cugirului a fost nominalizat pentru categoria liderul local al anului – realizări în opoziţie, fiind apreciat modul în care în 2011 a contracarat intenţia guvernului de atunci de a desfiinţa spitalul, eficienţa cu care a comunicat public, precum şi eforturile economice depuse pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite de unitatea medicală.
„Profit de acordarea acestui premiu pentru a sublinia încă o dată cât este de important să fii unit atunci când este vorba de o problemă care afectează întreaga comunitate locală. Cugirul a reuşit în 2011 să îşi păstreze spitalul pentru că a ştiut să îşi unească toate eforturile: politice, sociale şi economice. De aceea, premiul LeaDeR este o recunoaştere a acestei calităţi, dar şi a unei bune strategii, pentru care mulţumesc echipei cu care am lucrat„, a declarat Teban.
Edilul Cugirului a mai spus că evenimentul la care a luat parte a fost o experienţă deosebită: „A fost o onoare să fiu declarat finalist la o competiţie organizată de Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) din cadrul CoR şi, totodată, a fost o experienţă deosebită despre ceea ce înseamnă politica euro-regională„.
Primarul Cugirului și ceilalţi finalişti au fost premiat de Sir Graham Watson, preşedintele Partidului ALDE şi membru al Parlamentului European, de Bas Verkerk şi Agnès Durdu, preşedintele şi prim-vicepreşedintele ALDE, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în clădirea Jacques Delors a Comitetului Regiunilor.
Evenimentul a fost organizat la finalul unei şedinţe extraordinare a grupului ALDE a Comitetului Regiunilor, care a avut ca temă „Subsidiarităţi în practică: cum determini nivelul corect de guvernare”, la care primarul Teban a participat ca membru supleant . Costurile cu deplasarea şi cazarea edilului cugirean la evenimentul de la Bruxelles au fost suportate integral de către CoR.
Comitetul Regiunilor este Adunarea reprezentanţilor regionali şi locali din Uniunea Europeană, formată din aleşi regionali şi locali aflaţi în serviciul integrării europene. Prin intermediul acestei instituţii se asigură reprezentarea instituţională a tuturor teritoriilor, regiunilor, oraşelor şi localităţilor din Uniunea Europeană.
Misiunea CoR este de a implica autorităţile regionale şi locale în procesul decizional european şi de a încuraja astfel o participare mai activă a cetăţenilor. CoR adoptă prin vot recomandări politice privitoare la strategiile europene şi participă la elaborarea legislaţiei comunitare. Cei 353 membri ai săi, care sunt preşedinţi, primari sau reprezentanţi aleşi ai regiunilor şi oraşelor, îşi asumă rolul de purtători de cuvânt ai cetăţenilor în cadrul procesului decizional şi legislativ european şi invers.
Edilul Cugirului, Adrian Teban reprezintă România în Comitetul Regiunilor, ca membru supleant, până în anul 2015.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
