Primăria unei comune din județul Alba a construit pe fonduri europene garsoniere pentru profesori
Garsoniere pentru 10 profesori într-o comună din Alba
Marea problemă a satelor din zona rurală şi de munte, aflate la distanţă de marile aşezări urbane, este lipsa profesioniştilor în domenii precum educaţia şi sănătatea.
Puţini dascăli acceptă să părăsească oraşele importante pentru a profesa la zeci de kilometri de Alba Iulia, de casă, mai ales dacă naveta ar acoperi cea mai mare parte din timp. Soluţia la această problemă a fost găsită în comuna Arieşeni de către primarul Vasile Marin Jurj, care a înţeles necesitatea dezvoltării educaţiei în zona rurală.
De acum, comuna Arieşeni îi adoptă pe viitorii profesori şi le oferă facilităţi reale pentru a trăi în condiţii civilizate. Vasile Marin Jurj, primarul comunei, a apelat la proiecte de construire a 10 garsoniere, pentru care s-a ajuns deja la faza de primire a viitorilor locatari. „Profesorii se vor bucura de o privelişte deosebită, specifică peisajului de munte, iar după programul de muncă se vor relaxa şi simţi ca acasă în cele 10 garsoniere amenajate special pentru ei. Vor beneficia de toate utilităţile şi dotările unei locuinţe moderne, într-un spaţiu de 38 metri pătraţi, folosindu-se de toată aparatura necesară, în condiţii excepţionale,” ne-a precizat primarul comunei Arieşeni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
