Primăria Blaj construiește un parc de 220.000 de lei în Mănărade
Un teren de 4.000 mp din centrul localității Mănărade va fi transformat într-un loc de agrement pentru localnici și pentru elevii școlii din apropiere. Primăria municipiului Blaj a lansat recent licitația pentru construcția parcului, contractul având o valoare estimată la 220.000 de lei (aproximativ 50.000 de euro).
Pe terenul unde, în prezent, sunt amplasate câteva construcţii aflate în diferite stadii de degradare și un chioșc, toate neutilizabile, se va realiza un ansamblu de alei cu pavele de culori diferite, o amenajare peisageră pe terase cu arbuşti şi flori cu perioade diferite de decorare în decursul anului. Pe alei vor fi amplasate bănci cu spătar cu arhitectură adecvată, coşuri de gunoi etc. În partea nordică și sudică se va amenaja terenul cu rondouri și flori iar în centrul parcului vor fi construite o fântână arteziană și un foișor de lemn pentru odihnă și pentru refugiu (în cazul în care condițiile meteo o cer). De asemenea, Se va realiza iluminatul public pentru alei, în vederea utilizării parcului în nocturnă.
Finanțarea lucrărilor se face din bugetul local al municipiului Blaj iar termenul de depunere al ofertelor este 3 decembrie a.c., criteriul de atribuire al contractului fiind prețul cel mai scăzut.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
