Primăria Alba Iulia pierde proces după proces în fața STP SA. Actorii principali, tandemul Pleșa – Popescu ”încasează” încă o înfrângere
Primăria Alba Iulia pierde proces după proces în fața STP SA. Actorii principali, tandemul Pleșa – Popescu ”încasează” încă o înfrângere
Se pare că Primăria Alba Iulia, împreună cu primarul Pleșa și viceprimarul Popescu, principalii actori în războiul declanșat împotriva STP SA, operatorul de transport local, pierde proces după proces. După ce au pierdut cererea de ordonanță președințială la două instanțe, soluția rămânând definitivă, mai nou, la Tribunalul Alba, au pierdut în primă instanță și acțiunea pe fond.
Tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei AIDA-TL, formulată de STP SA, a respins excepția lipsei de interes invocată de asociația pârâtă și, judecând pe fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de UAT Municipiul Alba Iulia, reprezentată prin primarul Gabriel Pleșa. De menționat că AIDA-TL și STP și-au rezervat dreptul de a obține cheltuieli de judecată, pe cale separată, printr-o altă acțiune.
Soluția instanței, pronunțată pe fondul cauzei, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Războiul declanșat de tandemul Pleșa-Popescu cu STP SA este tardiv, pentru că indivizii conduceau deja Primăria Alba Iulia în momentul în care achiziția serviciului de transport public local era în desfășurare. Ei, dacă nu ar fi dormit pe banii cetățenilor, pe foarte mulți bani, și în papucii primăriei, ar fi putut contesta procedura de achiziție și rezultatul ei în termen, așa cum ar fi fost legal.
Actualmente, Primăria Alba Iulia încearcă să apeleze la câteva artificii juridice, colaterale, lipsite de substanță, care nu vedem cum ar mai putea afecta procedura de licitație finalizată cu un câștigător și urmare a căreia a fost încheiat contractul cu STP. Suntem siguri că dosarul va merge mai departe și se va judeca în recurs, dar momentan scorul STP-Primăria Alba Iulia este 3-0.
„Din probele înregistrate la dosar rezultă, indubitabil, că prin hotărârea nr. 2 din 7.01.2021, adoptată de AIDA-TL nu se aduce niciun prejudiciu municipiului Alba Iulia, care este membru al asociației. Având în vedere faptul că prin Hotărârea 54 din 2021, Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia a dat mandat special domnului primar Pleșa Gabriel Codru să semneze contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, nr. 26/48 din 7.01.2021, pe care AIDA-TL l-a încheiat cu STP SA Alba Iulia, iar domnul primar, în baza acestui mandat a semnat acest contract în data de 8.03.2021.
Apoi, în 10.03.2021, domnul primar a participat la Adunarea Generală AIDA-TL și a votat alături de ceilalți primari ai UAT-urilor care fac parte din asociație bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021. S-a ajuns la această întârziere și situație neplăcută din cauza faptului că domnul primar, sfătuit greșit de cei din anturajul său, nu a convocat la timp ședința de Consiliu Local Alba Iulia, pentru a primi mandat de a semna contractul. A invocat motive neîntemeiate pentru care nu s-a prezentat la ședința asociației din 7.01.2021, pe motiv că nu poate reprezenta UAT Alba Iulia până nu se face modificarea actului constitutiv cu privire la noul primar, adică el. Prin aceste manevre s-a urmărit anularea procedurii de atribuire a contractului în favoarea STP SA Alba Iulia, deși din toate documentele existente, prin care s-a derulat procedura de achiziție, rezultă că aceasta a fost legală, fapt confirmat de ANAP”, a declarat pentru ziarulunirea.ro avocatul Ioan Rus.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro”
Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată astăzi pe o rețea de socializare, asupra riscurilor economice cu care se confruntă România, susținând că deficitul de cont curent, finanțat în mare parte […]
Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare
Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare Primăria Alba Iulia caută un prestator care să stabilească, în detaliu, cum va fi întreținut și folosit Corpul B al Palatului Principilor Transilvaniei după finalizarea lucrărilor. Caietul […]
E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33%
E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33% Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice din România a scăzut cu 8,94% în primele nouă luni ale anului 2026, față de aceeași perioadă din 2025, fiind înregistrate 100.975 de înmatriculări, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului […]
