Actualitate

Preţurile în creştere la energie şi gaze, piedici pentru industrie: Cel mai mare combinat de produse chimice din România închide temporar activitatea

Ioana Oprean

Publicat

în

Preţurile în creştere la energie şi gaze, piedici pentru industrie: Cel mai mare combinat de produse chimice din România închide temporar activitatea

Din cauza preţurilor în creştere la energie electrică şi gaze, Chimcomplex, cel mai mare combinat de produse chimice din România, a anunţat închiderea temporară, începând de joi, a activităţii de producţie în cadrul platformei Borzeşti pe o perioadă de 14 zile, potrivit unui raport publicat la bursă.

„Contractele individuale de muncă ale salariaţilor afectaţi de încetarea temporară a activităţii se suspendă în această perioadă, aceştia urmând să primească o indemnizaţie de 75% din salariul de bază, conform prevederilor legale aplicabile si contractului colectiv de muncă. Vom ține la curent investitorii în legătură cu evoluţia situaţiei”, notează compania în raport, potrivit Ziarului Financiar.

Din cauza scumpirilor din energie, Chimcomplex a raportat un profit în scădere puternică în S1/2022 şi atrage atenţia că tendinţa negativă va continua până la finele acestui an. Compania controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza a încheiat primele şase luni cu un profit net de 166 mil. lei, în scădere cu 41,3% comparativ cu S1/2021, la afaceri de 1,2 mld. lei, plus 7%.

„Rezultatele financiare sunt în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2021 ca urmare a creşterii alarmante a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. (…) Ca şi alte companii din industrie avem nevoie de intervenţia statului pentru amortizarea preţurilor crescute la gaz şi energie electrică înainte de a lua în calcul reorganizarea producţiei şi optimizarea structurii organizaţionale“, se arată în raportul semestrial publicat miercuri la Bursa de Valori Bucureşti.

Compania mai notează în raportul financiar că are trei proiecte de investiţii în energie – o instalaţie de cogenerare de înaltă eficienţă de 49Mw, o instalaţie de trigenerare de înaltă eficienţă de 8 Mw şi monitorizarea consumurilor de energie.

Chimcomplex are 1,1 miliarde de lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 58,82% de Gheorghe Iaciu, în timp ce Adrian Andrici deţine 13,35% din capitalul social. Acţiunile CRC înregistrează o scădere de 2,4% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 50,8 mil. lei, conform datelor BVB.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult