Președinții/vicepreședinții CJ și viceprimarii propuși pentru revocare pot participa la votul referitor la funcția lor. Proiect la Camera Deputaților
Deputații liberali au depus la Parlament un proiect de lege care prevede că viceprimarii, președinții sau vicepreședinții de consilii județene care sunt propuși pentru schimbare pot participa la vot în ședințele în care se decide dacă își păstrează funcțiile sau nu, potrivit Agerpres.
„Consilierul local care candidează la funcția de viceprimar, precum și viceprimarul în funcție a cărui schimbare se propune pot lua parte la votul Consiliului Local prin care este ales, respectiv schimbat din funcție. Consilierul județean care candidează la funcția de președinte sau vicepreședinte, precum și președintele sau vicepreședintele în funcție a cărui schimbare se propune pot lua parte la votul Consiliului Județean prin care este ales, respectiv schimbat din funcție”, se arată în proiectul de lege depus la Camera Deputaților și care modifică Statutul aleșilor locali.
În expunerea de motive, inițiatorii arată că, potrivit legilor în vigoare, se poate considera că un consilier local, respectiv consilierul județean, care participă la votul pentru alegerea/schimbarea sa din funcția de viceprimar sau președinte/vicepreședinte al consiliului județean se află într-o situație de incompatibilitate.
„Trebuie precizat că rațiunea pentru care legiuitorul a înscris interdicția pentru consilier de a participa la dezbaterea și adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce reprezintă un interes material (patrimonial) pentru el ori pentru soțul, soția sa, afinii sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului și a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor Consiliului Local. Prevederile referitoare la conflictul de interese din Statutul aleșilor locali fac referire la interesul personal, fără a se preciza caracterul patrimonial al acestuia”, se mai spune în expunerea de motive.
În același document se precizează că primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene sunt aleși și nu numiți, de aceea interdicția de a participa la vot ar însemna practic „o limitare a drepturilor lor electorale” în absența unei hotărâri judecătorești, ceea ce presupune încălcarea drepturilor constituționale, iar printr-o asemenea interdicție „se poate modifica o majoritate politică, încălcându-se rezultatul votului exprimat de cetățeni”.
Proiectul de lege a fost inițiat de 69 de deputați liberali și se află în dezbatere publică la Camera Deputaților până pe 11 mai. (C.M.)
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu. PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]
