Actualitate

Preşedintele SUA acuză Rusia, pentru prima dată,  de genocid în Ucraina. Zelenski, propunere neașteptată pentru ruși

Ioana Oprean

Publicat

în

Preşedintele SUA acuză Rusia, pentru prima dată,  de genocid în Ucraina. Zelenski, propunere neașteptată pentru ruși

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat marţi pentru prima dată că invazia Rusiei în Ucraina reprezintă un genocid, apoi a nuanţat declaraţia spunând că un proces juridic internaţional va da un verdict.

„Da, l-am numit genocid pentru că a devenit din ce în ce mai clar că Putin încearcă pur şi simplu să elimine ideea de a putea fi ucrainean şi dovezile sunt tot mai multe”, a declarat Biden reporterilor.

El a adăugat: „Îi vom lăsa pe avocaţi să decidă la nivel internaţional dacă se califică sau nu, dar mie aşa mi se pare, cu siguranţă”, potrivit Reuters.

Anterior, Biden l-a numit în repetate rânduri pe preşedintele rus Vladimir Putin un criminal de război, dar nu a declarat că Rusia a comis un genocid în Ucraina.

„Bugetul familiilor voastre, capacitatea voastră de a vă umple rezervorul, nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de faptul că un dictator declară război şi comite un genocid la o jumătate de lume distanţă”, a declarat Biden la un eveniment din Iowa privind preţurile la carburanţi.

Conform dreptului internaţional, genocidul este o intenţie de a distruge, în totalitate sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial sau religios. Genocidul, considerat cea mai gravă infracţiune internaţională, a fost folosit pentru prima dată pentru a descrie Holocaustul nazist. De la sfârşitul Războiului Rece, Departamentul de Stat a folosit în mod oficial termenul de şapte ori. Acestea au fost pentru a descrie masacrele din Bosnia, Rwanda, Irak şi Darfur; atacurile Statului Islamic asupra Yazidiţilor şi a altor minorităţi; tratamentul aplicat de China uigurilor şi a altor musulmani şi, anul acesta, cu privire la persecuţiile armatei din Myanmar împotriva minorităţii Rohingya, potrivit Mediafax.

Zelenski, propunere neașteptată pentru partea rusă

Volodimir Zelenski a propus marţi seară Moscovei să îl ofere pe deputatul şi omul de afaceri ucrainean Viktor Medvedciuk, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin arestat recent, la schimb cu ucrainenii aflaţi în captivitate în Rusia, informează miercuri AFP.

‘Propun Federaţiei Ruse să schimbăm acest bărbat cu băieţii şi fetele noastre care sunt în prezent în captivitate în Rusia. De aceea este important ca forţele noastre de ordine şi armata să ia în considerare şi această posibilitate’, a spus preşedintele Zelenski într-o intervenţie video postată pe Telegram.

‘Şi ca Medvedciuk să fie un exemplu pentru voi. Nu a scăpat nici fostul oligarh. Ca să nu mai vorbim de criminalii de o anvergură mai redusă din hinterlandul rus. Îi vom prinde pe toţi’, a adăugat şeful statului ucrainean.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult