Politică Administrație

Președintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European, unde va transmite un mesaj privind necesitatea unității UE

Ioana Oprean

Publicat

în

KLAUS-IOHANNIS-PREŞEDINTEPreședintele Klaus Iohannis va participa, marți și miercuri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde va transmite un mesaj privind necesitatea unității și solidarității Uniunii Europene, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis luni, 27 iunie.

Petrecerea Divorțaților

Conform sursei citate, principalul subiect de pe agenda Consiliului European va viza discutarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie.

„În acest context, președintele României va transmite un mesaj clar privind necesitatea unității și solidarității Uniunii Europene, precum și convingerea că numai printr-o acțiune comună și în spiritul valorilor europene, Uniunea va putea depăși și răspunde cel mai bine provocărilor actuale. În același timp, șeful statului va sublinia că România va rămâne atașată proiectului european și deplin angajată în ceea ce privește consolidarea și adâncirea acestuia pe mai departe”, se arată în comunicat.

Totodată, președintele Iohannis se va pronunța pentru necesitatea regândirii proiectului european. „Astfel, va sublinia că recâștigarea încrederii populației în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esențială, precum și contracararea oricăror curente naționaliste, extremiste, antieuropene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces și în cazul altor state membre ale Uniunii”, se mai precizează în comunicat.

Conform Administrației Prezidențiale, referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și la care România va lua parte, șeful statului va sublinia că țara noastră va apăra cu fermitate menținerea egalității de drepturi între toți cetățenii Uniunii, inclusiv în ceea ce privește drepturile românilor care locuiesc și lucrează în Marea Britanie.

Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde și alte teme, precum migrația, chestiuni economice și aspecte legate de relațiile externe ale Uniunii Europene.

„În privința migrației, președintele Iohannis va saluta accentul pus pe dimensiunea externă a migrației, o abordare pe care România a susținut-o încă de la început pentru tratarea cauzelor profunde ale migrației și va pleda pentru continuarea implementării Acordului dintre Uniunea Europeană și Turcia”, se menționează în comunicat.

Legat de aspectele economice, actualul Consiliu European va marca încheierea Semestrului European 2016, un instrument eficient pentru coordonarea politicilor economice și structurale de la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, vor fi aprobate Recomandările Specifice de țară, precizează Administrația Prezidențială.

„În cadrul discuțiilor referitoare la relațiile externe ale Uniunii Europene va fi prezentată Strategia Globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene. De asemenea, liderii statelor membre vor discuta cu privire la cooperarea UE — NATO, ținând cont și de apropierea Summitului NATO de la Varșovia din luna iulie”, se mai arată în comunicatul citat.

sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult