Președintele Iohannis a promulgat Legea confiscării averilor
Decretul privind promulgarea Legii pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a fost semnat, vineri, de președintele Klaus Iohannis. Legea privind înfiinţarea Agenţiei de administrare a bunurilor sechestrate a fost adoptată de Camera Deputaţilor în luna noiembrie.
În forma adoptată, numele agenţiei s-a schimbat din Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate în Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, aceasta fiind definită ca instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei.
Agenţia urmează să fie condusă de un director general, judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, numit prin ordin al ministrului Justiţiei.
Spre deosebire de forma iniţială a legii, care stipula că, pentru a fi numit director general al Agenţiei, persoana respectivă trebuie „să nu facă şi să nu fi făcut parte, în ultimii 5 ani, din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică”, deputaţii au decis modificarea articolului astfel încât directorului general al Agenţiei trebuie doar „să nu facă parte din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică”.
În forma adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială.
De asemenea, acestea pot fi date în folosinţă gratuită asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi Academiei Române şi academiilor de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială, de interes public, sau în raport cu obiectul lor de activitate, după caz.
În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va trebui să aprobe prin HG regulamentul privind reutilizarea socială a imobilelor intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului.
În ceea ce priveşte sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile, după rămânerea definitivă a hotărârii de confiscare se alocă, pe baza bilanţului anual prezentat de Agenţie, astfel: 20% pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării; 20% pentru Ministerul Sănătăţii; 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne; 15% pentru Ministerul Public; 15% pentru Ministerul Justiţiei; 15% pentru asociaţii şi fundaţii cu obiect de activitate în domeniul social şi pentru academii de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale.
Potrivit ministrului Justiţiei, legea va creşte eficienţa procesului penal, iar „cei care vor comite infracţiuni vor fi convinşi că nu se vor putea bucura de produsele infracţunii”. (Z.U.)
Sursa: romaniatv.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
