Premierul Ponta vrea ca legea salarizării să fie modificată în 2013: „Un salariu minim, probabil de 1.000 de lei”
Victor Ponta a anunţat joi, la Sibiu că vrea să modifice Legea salarizării, incluzând în „anvelopa naţională” cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie, respectiv primării, consilii judeţene, ministere, dar şi „un salariu minim, probabil de 1.000 de lei”. Întrebat când va intra în vigoare noua lege a salarizării, Ponta a răspuns că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple în 2013.
„Am discutat cu cei prezenţi la întâlnire despre viitorul sistem de salarizare în aparatul public. Intenţionez ca în anvelopa naţională – şapte la sută din PIB negociată cu partenerii noştri internaţionali – să facem anvelopa de cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie în parte – primărie, CJ, minister – să avem un salariu minim, probabil de 1.000 de lei şi un salariu maxim. Cred că un raport de 1 la 7 va fi, adică cel mai mare salariu să fie de 7.000 de lei şi în acestea conducătorul instituţiei, pe baza unor criterii, să poată stabili mult mai flexibil de câţi oameni are nevoie, cum îi stimulează pe cei care au rezultate în activitate, cum îi sancţionează. Asta înseamnă modificarea Legii salarizării care, de fapt, nu a fost niciodată pusă în aplicare, a fost doar o idee, din păcate, finalizată cu un faliment şi a Legii funcţionarului public””, a declarat, într-o conferinţă de presă, Victor Ponta, conform Mediafax.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
