Ştirea zilei

Premierul Orban anunță ȘOMAJ TEHNIC pentru mai mulți BUGETARI: Cine nu va fi atins de această decizie

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seara că sunt sectoare de bugetari care nu vor putea fi trimiși în șomaj tehnic bugetarii din domeniile care se află în prima linie a luptei cu coronavirusul. Despre ceilalți bugetari, premierul a precizat că vor intra câte 15 zile pe lună în șomaj tehnic, iar celelalte 15 zile vor fi lucrătoare.

”Sunt zone publice care nu pot fi afectate, chiar avem nevoie de efectiv uman în plus: cea de sănătate, cea a MAI, zona militară, cea a Ministerului Muncii, pentru ANOFM e implicată în procesarea și oferirea șomajului tehnic, casele de pensii. Sunt sectoare publice extrem de încărcate și în care nu putem să luăm măsuri similare șomajului tehnic.

În alte sectoare aplicăm un mecanism simplu: împărțim angajații în două, jumătate lucrează 15 zile, iar 15 zile sunt într-o formă de șomaj tehnic, cu 75% din salariul de încadrare, și tot așa. Măsura este gândită și urmează să fie implementată, vom emite OUG. Va fi valabilă nu numai pentru administrația centrală, ci și pentru cea locală, inclusiv pentru cele care nu sunt sub Guvern, ci al Parlamentului sau instituții autonome.

Nu vom acorda tichete de masă celor în șomaj tehnic și doresc ca șomajul tehnic să dureze cât mai puțin și să se încheie cu reîntoarcerea la muncă. Dorim ca firmele să își reia activitatea și să cheme oamenii la muncă.”, a spus Ludovic Orban.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29.  „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult