Premierul Ludovic Orban: „Nu va exista restricţie în ceea ce priveşte deplasarea cetăţenilor la secţiile de votare”
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că cetățenii români își vor putea exercita dreptul de vot în toate localitățile care vor fi carantinate în data de 6 decembrie, deoarece nu există nicio restricție în acest sens.
„Aş vrea să transmit un mesaj că există o oarecare îngrijorare din partea cetăţenilor privitoare la exercitarea dreptului de vot. În toate localităţile carantinate, care vor fi carantinate în data de 6 decembrie, cetăţenii îşi vor putea exercita dreptul de vot. Nu va exista restricţie în ceea ce priveşte deplasarea cetăţenilor la secţiile de votare pentru exercitarea acestui drept fundamental”, a afirmat Orban, după şedinţa conducerii PNL.
El a spus că şi cetăţenii infectaţi cu noul coronavirus şi cei din izolare vor putea vota cu urma mobilă.
„De asemenea, toţi cetăţenii care se află în izolare sau în carantină datorită faptului că sunt infectaţi cu COVID, fie că urmare a faptului că vin dintr-o ţară cu incidenţă de infectare mai mare decât România şi sunt carantinate 14 zile, fie persoane care au intrat în contact cu persoane bolnave, îşi vor putea exercita dreptul de vot prin intermediul urnelor mobile, care vor fi transmise către toţi cetăţenii care doresc să voteze, să vină urma mobila la ei acasă, din cauza faptului că se află în izolare la domiciliu sau în carantină. Deci, se va permite exercitarea dreptului de vot a fiecărui cetăţean, fie că se află în izolare sau în carantină, fie dacă se află internat în spital din cauza infectării cu COVID”, a adăugat premierul.
Ludovic Orban a precizat că măsurile necesare se vor stabili prin decizie a BEC.
„Dacă Biroul Electoral Central mai are nevoie de vreo reglementare din partea noastră, fie această reglementare se va introduce în cadrul Hotărârii de Guvern privind starea de alertă, fie se poate introduce în ordinele de carantinare în care să fie exceptate de la restricţii deplasarea pentru exercitarea dreptului de vot”, a mai spus premierul.
El a menţionat că pentru votul românilor din diaspora s-a reuşit deschiderea unui număr mare de secţii de votare în străinătate.
„În diaspora am reuşit – îl felicit pe domnul ministru Bogdan Aurescu – am reuşit să obţinem deschiderea unui număr mare de secţii de votare şi va exista posibilitatea exercitării dreptului de vot şi în mod clar suntem în discuţii cu toate autorităţile ca să permită deplasarea şi în zonele care se afla sub restricţii, să permită deplasarea pentru exercitarea dreptului de vot”, a adăugat Orban.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
