Actualitate

Premieră în lumea medicinei: Un bărbat a primit inima unui porc. „Aveam de ales fie moartea, fie acest transplant. Vreau să trăiesc”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră în lumea medicinei: Un bărbat a primit inima unui porc. „Aveam de ales fie moartea, fie acest transplant. Vreau să trăiesc”

O intervenție medicală de excepție a fost realizată de către chirurgii americani, care, pentru prima dată în istorie, au transplantat cu succes o inimă de porc în corpul unui om. Timp de nouă ore a durat intervenția, medicii anunțând că este o reușită.

Petrecerea Divorțaților

Vorbim de o inimă modificată genetic, iar pacientul este un bărbat de 57 de ani cu grave probleme cardiace. David Bennett fusese declarat neeligibil pentru un transplant uman. Acum, pacientul este monitorizat îndeaproape de medici pentru a se asigura că noul organ funcţionează corect.

Potrivit echipei care îl supraveghează, el se simte foarte bine și respiră fără ajutorul aparatelor.

„Aveam de ales fie moartea, fie acest transplant. Vreau să trăiesc. Ştiu că este destul de riscant, dar era ultima mea opţiune”, a spus locuitorul din Maryland cu o zi înaintea operaţiei.

„Abia aştept să mă pot da jos din pat odată ce voi fi din nou bine”, a continuat Bennett, care a petrecut ultimele luni ţintuit la pat şi conectat la un aparat care l-a ţinut în viaţă.

Agenţia pentru medicamente a SUA (FDA) a dat undă verde operaţiei în ajunul Anului Nou.

„Aceasta este o descoperire chirurgicală majoră care ne aduce cu un pas mai aproape de o soluţie pentru deficitul de organe”, a comentat Bartley Griffith, care a efectuat transplantul.

Porcul din care provine inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor şi care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman.

Această modificare genetică a fost efectuată de compania Revivicor, care a furnizat şi un rinichi de porc pe care chirurgii l-au conectat cu succes la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală în luna octombrie, la New York.

Aproape 110.000 de americani sunt în prezent pe lista de aşteptare pentru transplanturi de organe şi peste 6.000 de persoane care au nevoie de un transplant mor în fiecare an în SUA.

Xenogrefele – grefele de origine animală – nu sunt o noutate. Medicii au încercat transplanturi între specii încă din secolul al XVII-lea, cele mai vechi experimente concentrându-se asupra primatelor.

În 1984, o inimă de babuin a fost transplantată unui copil, dar acesta, supranumit „Baby Fae”, a supravieţuit doar 20 de zile.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult