Prelungirea, fără licitație, a contractului pentru transport public local din Alba Iulia, în vizorul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice
Printr-o adresă înregistrată la Primăria Alba Iulia în data de 23 noiembrie 2016, în interesul unui dosar penal aflat în cercetare, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Alba solicită Consiliului Local să comunice dacă s-a cauzat un prejudiciu ca urmare a neefectuării de către reprezentanții AIDA – Transport Local a cadrului organizatoric și a demersurilor necesare organizării procedurii de licitație pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local în anul 2011 (la finele executării contractului încheiat în anul 2001, pe 10 ani, între administrația locală și STP). Solicitarea va fi pusă în discuție în ședința CL din 22 decembrie când consilierii vor trebui să decidă și dacă se constituie parte civilă (în cazul în care există un prejudiciu).
Potrivit raportului de specialitate semnat de șeful Serviciului Juridic din primărie, Georgeta Rângheț, este vorba despre perioada în care contractul amintit mai sus s-a prelungit cu 9 luni, prin două hotărâri de consiliu local, pe o perioadă de 9 luni, perioadă pentru care s-a achitat societății de transport local o subvenție plus gratuități în cuantum de 26.710.964 de lei.
”Contractul nr. 3835/28.02.2001 a fost încheiat între Consiliul local al municipiului Alba Iulia și SC Transcom SA (denumită ulterior Societatea de Transport Public Local SA, pe o durată de 10 ani. La expirarea acestuia, prin Hotărârile nr.46/2011 și 223/2011 ale Consiliului local al municipiului Alba Iulia s-a prelungit durata acestuia cu 9 luni, iar prin Hotărârea nr. 368/2011 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia a fost obligat operatorul de a efectua serviciul public de transport local până la încheierea unui contract de delegare de gestiune, cu un nou operator. Prin hotărârea nr. 260/ 8.08.2012 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, ca urmare a organizării licitației de către AIDA-TL, s-a aprobat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin curse regulate, contractul intrând în vigoare prin semnare de către toate unitățile administrativ teritoriale începând cu data de 17.09.2012”, se arată în raportul de specialitate.
În document nu se precizează, însă, motivele pentru care administrația locală a decis să prelungească contractul cu firma de transport și nici motivele pentru care AIDA-TL nu a reușit să desemneze un operator de transport la expirarea respectivului contract.
Reamintim că Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport local s-a înființat în anul 2009, având ca scop organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de transport public local din cadrul asociației, pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre. La înființarea acestei asociații au participat inițial trei unități administrativ-teritoriale, ulterior numărul lor crescând la 8.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]