Pregătiţi pentru Viitor: Studenţii UAB vor învăţa metode de educaţie nonformală
În perioada 10-12 mai 2013 va avea loc ultimul atelier de lucru din cadrul proiectului „Pregătiți pentru Viitor” finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune și inințiat de tinerii din Asociația Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră din Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și Liga Studenților din aceași universitate.
Atelierul de lucru „Soft Sklls by Know How” își propune ca obiectiv principal facilitarea transmiterii de know-how prin metode de educație nonformală din partea unor absolvenți către cei care se pregătesc să intre pe piața muncii, studenți care mai au un pas până la absolvire. Printre activitățile propuse poate cea mai importantă va fi pusă în valoare printr-o metoda de educație nonformală inedită și anume Biblioteca Vie. Absolvenți care și-au construit deja o carieră sau au făcut pași importanți în acest sens vor deveni cărți într-o bibliotecă vie, tineri având ocazia să le împrumute, răsfoiască și apoi să le returneze bibliotecii. Se va pune foarte mult accent pe abilități de soft skills necesare angajării, jocuri de rol în redactarea unei scrisori de intenție, cum să faci un Curriculum Vitae bun și cum trebuie să te prezinți la interviu. Se vor „vinde” ponturi despre ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când te preziținți la un interviu sau când redactezi CV-ul sau Scrisoarea de Intenție. Un mare accent se va pune pe capitolul legat de comunicare și importanța unor abilități de comunicare în conceptul de soft skills. Vânătoarea de Comori va fi o altă metodă nonformală care să stimuleze participanții să caute un loc de muncă potrivit, căutând indicii care să le dezvolte imaginația, exercițiul fiind în sine și o evaluare a cunoștințelor dobândite în urma atelierului.
Proiectul este finanţat de Comisiua Europeană prin Programul “Tineret în acţiune” (program al Uniunii Europene care susţine activităţile de învăţare nonformală pentru tineri prin înfiinţarea de proiecte) în cadrul Subacţiunii1.2 – Iniţiative naționale ale tinerilor. Echipa de proiect este formată atât din tineri liceeni, studenţi şi absolvenţi ai Universităţii “1 Decembrie 1918 Alba Iulia”. Pe durata proiectului ce se va desfăşura între 15 ianuarie 2014 şi 15 actombire 2013, 60 de studenţi ce vor absolvi facultatea în anul 2013 vor fi „Pregătiți pentru viitor” prin dezvoltarea competenţelor necesare pentru angajare, abilităţilor de antreprenoriat şi nu numai. Tot în cadrul proiectului va fi realizat un ghid care să ajute tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă și în luna septembrie alături de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba se va desfășura Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști La prima vedere, par simple șiruri de cifre și litere, imprimate discret pe coaja ouălor. Puțini consumatori știu însă că acest cod oferă informații importante despre modul în […]
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră”
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră” România a obţinut victoria finală în litigiul internaţional privind proiectul minier de la Roşia Montană, după ce Comitetul ad-hoc a respins integral ultima acţiune în anulare formulată de Gabriel Resources. Astfel, pretenţiile de despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde […]
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos Obezitatea este în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică. În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate, […]
