Curier Județean

PRECIZARE: „Între Biblioteca Naţională a României şi Clubul Rotary nu se va realiza niciun fel de proiect!”

Alexandra Mates

Publicat

în

În urma unui articol (Observatorul astronomic –un viitor punct de atracţie al Alba Iuliei. Rotarienii şi Biblioteca Naţională a României „au pus” de-un proiect comun pentru redarea acestuia comunităţii) publicat de ziarulunirea.ro, am primit un comunicat din partea Conducerii BNR: Doina Hendre Biro, responsabil cu Aspectele Ştiinţifice şi Culturale Biblioteca Batthyaneum, prin care se aduc unele clarificări legate de acest subiect. Redăm mai jos comunicatul de presă sosit pe adresa redacţiei:

Petrecerea Divorțaților

„ÎNTRE  BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEIŞI CLUBUL ROTARY NU SE VA REALIZA NICIUN FEL DE PROIECT!

Biblioteca Naţională a României precizează:
În contextul evenimentelor ştiinţifice şi culturale din zilele de 3-4 decembrie 2012, la Biblioteca Batthyaneum a avut loc o discuţie de circa zece minute, între Doamna Director General al BNR,  Conf. Univ. Dr. Elena Tîrziman şi Preşedinte Clubului Rotary,  la solicitarea acestuia.

BNR apreciază că simpla  informare despre o eventuală intenţie de finanţare a unor lucrări la Observatorul astronomic, nu conferea dreptul Clubului Rotary să se exprime în public şi cu atât mai puţin într-o conferinţă de presă,  fără un acord scris, fără  protocol de colaborare şi fără proiect şi mai ales fără acordul celeilalte părţi.

În situaţia în care şi-a permis totuşi acest lucru, dovadă articolele care au apărut, mai mult, deşi i s-a cerut,  Clubul a decis ca să nu formuleze o dezminţire în acelaşi cadru,  Biblioteca Naţională a României  a apelat la dreptul la replică, pentru a dezavua public, atitudinea şi inexactitatea informaţiilor comunicate.

În acelaşi context doreşte să-i informeze pe cititori, că de mai mulţi ani se are în vedere restaurarea întregii clădiri a Bibliotecii Batthyaneum, deci şi a Observatorului Astronomic.  De asemenea că,  în anul 2012 a fost finalizat proiectul de valorificare a bunurilor muzeale, atât prin investiţii proprii cât şi prin contribuţii locale.

Şi nu în ultimul rând, BNR mulţumeşte tuturor celor care, fără a anunţa presa, au susţinut prin mijloace materiale sau prin muncă efectuată benevol, realizarea expoziţiei de bază, “MUSEUM 1912-2012”. „

(Din partea Conducerii BNR: Doina Hendre Biro, Responsabil cu Aspectele Ştiinţifice şi Culturale BIBLIOTECA BATTHYANEUM). „


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult