Curier Județean

Post vacant de medic de familie la Serviciul Județean de Ambulanță Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Serviciul Județean de Ambulanță Alba Iulia recrutează personal pentru ocuparea postului de medic de familie, rămas vacant încă de anul trecut în urma pensionării unui angajat.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit directorului instituției, dr. Marius Șuluțiu, deși instituția pe care o conduce a organizat selecție pentru acest post, niciun doritor nu s-a înscris la concurs. Activitatea solicitantă și faptul că este nevoie de instruire suplimentară, respectiv un curs de 6 luni pe medicină de urgență, ar fi principalel motive pentru această situație.

Recent, la concursul organizat de Serviciul Județean de Ambulanță Alba pentru două posturi de asistenți, s-au înscris 9 persoane.

Cine este interesat de postul vacant de medic de familie se poate adresa Serviciul Județean de Ambulanță Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor Vinuri alese, brânzeturi pentru toate gusturile, preparate din carne, mititei și purceluș la proțap, dar și surprize, precum sucul încălzit – toate au transformat curtea Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia într-un punct de atracție pentru iubitorii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului

Ioana Oprean

Publicat

în

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras

Ioana Oprean

Publicat

în

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]

Citește mai mult