Portret de senator AUR: Cine este Diana Iovanovici-Şoşoacă, avocatul care militează împotriva măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19
Diana Iovanovici-Şoşoacă, cea care militează împotriva măștii, a obţinut un mandat de senator de Iaşi pe listele AUR, formaţiune care la alegerile parlamentare 2020 a făcut surpriza de a trece pragul electoral. De profesie avocat, aceasta s-a remarcat prin discursuri în faţa mulţimilor în care militează împotriva măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, precum şi din postura de avocat al lui IPS Teodosie.
Diana Iovanovici-Şoşoacă a devenit cunoscută pe Internet în urma discursurilor sale naţionaliste, respectiv mesaje în care se arată împotriva măsurilor luate de autorităţile române în combaterea pandemiei de
COVID-19. Saltul în notorietate l-a făcut odată cu un discurs ţinut în octombrie la Iaşi, după ce autorităţile au impus restricţii la pelerinajul de la Sfânta Parascheva.
„Cine e Iohannis, să ne spună nouă, poporul pe care şi-a clădit puterea, să nu mergem la Iaşi, la Sfânta Paraschiva?”, strigă Şoşoacă în faţa câtorva sute de persoane.
„I-am spus lui Orban: Arestează-mă, bă! Că nu mă opreşti tu pe mine! Numai cu bă te poţi adresa unui care bea whisky şi fumează trabuc în ditamai Guvernul României. Ruşine!”, a adăugat avocata.
Şoşoacă s-a remarcat din nou două luni mai târziu, la Constanţa, unde scenariul s-a repetat în contextul unui alt pelerinaj la peştera Sf. Apostol Andrei, restricţionat de autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19.
Cu această ocazie, IPS Teodosie, Arhiespiscopul Tomisului a dat în judecată autorităţile din Constanţa pentru a ridica restricţiile.
„Îmi caut nişte avocaţi serioşi”, a spus Teodosie.
Avocatul Diana Ivanovici-Şoşoacă a fost cea care l-a reprezentat în instanţă pe înaltul ierarh bisericesc.
Demersurile legale n-au avut succes, după ce Tribunalul Constanţa a decis ca la pelerinaj să participe doar localnicii. Hotărârea instanţei a fost însă, practic, degeaba, deoarece, în cele din urmă, jandarmii şi poliţia nu au făcut nimic pentru a-i opri pe pelerinii şi pe credincioşii sosiţi din alte localităţi.
Printre cei veniţi din afara Constanţei s-a aflat şi Şoşoacă. „Şi dacă ne-ar fi oprit, o luam pe câmp şi ajungeam la Sfântul Andrei. Doamne ajută!”, a spus ea, cu acest prilej.
Avocatul AUR s-a remarcat în faţa alegătorilor şi pe Internet, publicând o înregistrare de peste o oră şi 20 de minute în care îşi etalează discursul naţionalist.
„Români! Este momentul recuperării României! Este momentul eliberării de sub dominaţia bolşevico-stalinistă a lui Iohannis, Orban şi a lui Arafat. Români! Este momentul nostru!”, a declarat, printre altele, politicianul AUR, cu acest prilej.
Sursa. adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]
Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]
