”Porți deschise” la Palatul guvernatorului Daciei romane de la Apulum
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba şi Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, organizează miercuri, 19 septembrie 2012, între orele 11.00 – 15.00, Ziua Porţilor Deschise care se va desfăşura pe situl arheologic „Palatul guvernatorului Daciei romane de la Apulum”, obiectiv situat în municipiul Alba Iulia pe str. Munteniei nr. 15-17.
Scopul acestei manifestări culturale este de a face cunoscut publicului larg fostul complex edilitar cunoscut ca fiind Palatul guvernatorului Daciei romane de la Apulum. Acesta servea ca sediu oficial al administraţiei provinciale romane, fiind de fapt o combinaţie între o instituţie de prim rang în provincie şi reşedinţa privată a guvernatorului.
Vestigiile aparţinând acestui edificiu complex – de la descoperirile făcute de Adalbert Cserni, primul director al Muzeului din Alba Iulia, şi până la cercetările mai recente efectuate de către un colectiv coordonat de Viorica Rusu-Bolindeţ – vor fi redescoperite de cei interesaţi, pe şantierul unde se desfăşoară în prezent săpături arheologice.
În cadrul manifestării propuse, vizitatorii vor avea ocazia să vadă pe viu atât ruinele care se află în curs de cercetare, cât şi modul în care se desfăşoară activitatea specialiştilor pe un şantier arheologic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
