Rămâi conectat

Ştirea zilei

Porcii NU mai pot fi hrăniți cu resturi alimentare, iar la ei se intră cu încălțăminte dezinfectată. Noile REGULI pentru creșterea lor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un nou act normativ vine să schimbe modul în care sunt crescute suinele de către familiile de la țară, chiar și pentru cele care nu vând porci, ci îi cresc numai pentru autoconsum. Printre altele, în document scrie că porcii nu trebuie hrăniți cu resturi alimentare, iar la intrarea în adăposturile animalelor trebuie să existe locuri în care încălțămintea gospodarului să fie dezinfectată.

Autoritatea Națională Sanitar – Veterinară și pentruSiguranța Alimentelor – ANSVSA – a lansat un proiect de ordonanță de urgență care prevede amenzi de până la 8.000 de lei pentru cei care nu iau măsuri de biosecuritate și nu respectă restricțiile impuse de autorități.

”Sunt câteva reguli de baza pe care le respectă toți crescătorii de porci din UE și nu trebuie să existe excepții, cu atât mai mult cu cât de 4 ani suntem afectați de această boală cumplită care a dus la o scădere a capacității fermelor românești de a pune carne de porc pe mesele românilor de la 70% la 30%. Dacă nu punem niște reguli foarte clare pentru toți crescătorii de porci vom ajunge să importăm toată carnea de porc”, a spus Ioan Ladoși, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, la Digi 24.

Liderul APCPR a precizat că una dintre reguli este ca toți crescătorii ”să își înregistreze animalele în baza națională de date. Nu se comercializează porci fără să fie individualizați, fără să aibă o crotalie. Trebuie să știm de unde pleacă un porc și unde ajunge. Mulți comercianți au făcut ravagii, au cumpărat porci extrem de ieftin din focare de pestă și i-au vândut în alte zone astfel răspândind boala”.

Potrivit proiectului de OUG, creşterea porcinelor poate fi făcută de către persoane fizice în cadrul exploataţiilor noncomerciale, înregistrate în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor – SNIIA, cu respectarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei.

Astfel, porcinele sunt crescute numai pentru îngrăşare, nu se comercializează, iar reproducţia acestora în aceste exploataţii este interzisă. Carnea şi produsele din carne rezultate în urma sacrificării porcinelor sunt destinate exclusiv consumului în gospodaria proprie.

Pentru a putea comercializa porci, trebuie ca persoanele fizice să deţină exploataţii comerciale de tip familial, să fie înregistraţi SNIIA, să aibă autorizare sanitar – veterinară pentru creşterea porcinelor atât pentru consum familial, cât şi pentru comercializare, atestat de producător şi carnet de comercializare.

Totodată, pot comercializa porci PFA-urile, Întreprinderile individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, în cadrul exploataţiilor comerciale de tip familial, în exploataţiile comerciale care cresc în sistem semideschis rase autohtone sau în exploataţii comerciale cu sistem închis.

Cum trebuie crescuţi porcii în gospodării

Crescătorii sunt obligaţi să respecte instrucţiunile medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi. La rândul lor, aceştia sunt obligaţi să îi consilieze pe crescători privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării.

De asemenea, OUG instituie limitarea creşterii sau achiziţionării porcinelor în perioada în care pe teritoriul României este confirmată pesta porcină africană.

Mai exact, exploataţiile noncomerciale pot cumpăra porci pentru îngrăşare şi sacrificare cu scopul folosirii pentru consum propriu doar de la exploataţii comerciale, direct sau prin intermediul mijlocitorilor de afaceri cu animale vii, cu respectarea legislaţiei sanitar – veterinare.

Operatorului, fie el persoană fizică sau juridică, îi este interzis să achiziţioneze porcine vii din zonele de restricţii. Animalele cumpărate trebuie să fie identificate, să aibă documentele prevăzute de legislaţia în vigoare şi trebuie ulterior înregistrarea în Baza Naţională de Date a porcinelor cumpărate, în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.

Pentru a putea creşte porci în exploataţii noncomerciale respectând legea, crescătorii persoane fizice trebuie să solicite înregistrarea exploataţiei în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (SNIIA).

Condiţiile pentru a putea fi înregistraţi în SNIIA Înregistrarea în Sistem se va putea face însă doar dacă exploataţia respectă următoarele cerinţe minime de biosecuritate:
– să nu hrănească porcinele cu resturi alimentare şi să elimine subprodusele de origine animală, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
– spaţiile unde se cresc porcii trebuie să fie construite în aşa fel încât porcinele să fie deţinute în spaţii care să nu permită venirea acestora în contact cu porcinele deţinute din alte exploataţii, cu porci sălbatici sau alte animale – de exemplu: câini;
– să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă, sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici – porci vânaţi sau morţi, carne şi subproduse rezultate de la acestea;
– să ofere facilităţi pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării hainelor şi încălţămintei la intrarea şi ieşirea în/din adăpostul porcinelor;
– să amenajeze dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din exploataţie şi din adăpost;
– să nu intre în exploataţia de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activităţi de vânătoare; – să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împuternicit cu privire la:
1. orice modificare a stării de sănătate a porcinelor,
2. orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploataţie, precum şi orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;
3. orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deţine în exploataţie;
– să nu crească în exploataţie scroafe şi/sau vieri folosiţi pentru reproducere – această condiţie nu se aplică exploataţiilor comerciale;
– să nu hrănească porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puţin 30 de zile de la recoltarea acestora;
– să nu folosească aşternut vegetal pe o perioadă de cel puţin 90 de zile de la recoltare;
– să nu permită accesul persoanelor străine în adăpostul porcinelor;

Totodată, operatorul are obligaţia de a solicita identificarea porcinelor şi înregistrarea acestora în Baza Naţională de Date, componentă a Sistemului Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor, precum şi toate mişcările şi evenimentele la care sunt supuse animalele, conform prevederilor sanitar – veterinare în vigoare.

Atunci când se suspicionează sau se confirmă pesta porcină africană, să respecte întocmai dispoziţiile autorităţiilor competente privind: asigurarea cerinţelor legale privind sănătatea şi bunăstarea porcinelor conform legislaţiei în vigoare; aplicarea măsurilor dispuse în vederea reducerii riscului de difuzare a bolii.

Asociaţiile de profil vor elabora şi promova ghiduri de bune practici de creştere şi biosecuritate pentru toate tipurile de exploataţii din Romania, pe care le vor supune aprobării Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Persoanele fizice neînregistrate la Oficiul Registrului Comerţului care doresc să crească porcine atât pentru consum familial, cât şi pentru comercializare, în baza atestatului de producător şi a carnetului de comercializare, au obligaţia de a solicita autorizarea sanitar – veterinară, la direcţia sanitar – veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în maxim 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Operatorii care deţin în exploataţie porcine neidentificate au obligaţia să solicite, în termen de 2 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, identificarea şi înregistrarea acestora în Baza Naţională de Date.

Dacă în urma unei anchete efectuate de medici veterinari oficiali se poate stabili trasabilitatea, vor fi identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date cu înregistrarea tuturor evenimentelor suferite de respectivele animale, respectiv naştere, identificare, înregistrare, mişcare.

Sursa: agrointel.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Liderii PNL, USR și UDMR din Alba, declarații de susținere a Elenei Lasconi, împotriva lui Călin Georgescu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Liderii PNL, USR și UDMR din Alba, declarații de susținere a Elenei Lasconi, împotriva lui Călin Georgescu Liderii partidelor politice din Alba s-au strâns joi, 5 decembrie 2024, în fața muzeului Principia, pentru a face declarații de susținere a Elenei Lasconi, împotriva lui Călin Georgescu. Liderii PNL, PSD, USR și UDMR Alba, prezenți joi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea