Actualitate

Populism, oportunism şi multă demagogie!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Ne dorim un oraş impecabil: curat, european, fără cusur. Călătorim prin Europa, America, poate chiar în Asia, iar când ne întoarcem pe plaiurile mioritice, îndeletnicirile rămân aceleaşi, deşi venim cu idei măreţe. Uităm însă un singur lucru: să ne debarasăm de ceea ce ne împovărează comportamentul, să scăpăm de „veşmintele ponosite”, de caracterul uneori „infect” şi să ne „cumpărăm” haine noi, măcar cu ocazia Sfintelor Sărbători. Sesizăm cu uşurinţă neajunsurile din sistem, dar se pare că nu am ajuns încă la performanţa de a ne a asuma greşelile. Vina e a unei singure persoane, de obicei a primarului, pentru că doar el conduce urbea, nu? Dar cetăţeanul oraşului oare ce face? Cu ce serveşte această urbe? Nu are nicio responsabilitate civică? Pentru că, dincolo de această obligaţie, dacă am avea măcar un grăunte de bun simţ sau de bună creştere, am face apel la ele. Ajunse desuete în aceste vremuri, le punem bine în sertar şi le mai scoatem doar pentru a le şterge de praf, nicidecum pentru a le folosi. Nu ne împiedicăm nici de gunoiul aruncat în faţa noastră, nici de cuvintele grele care ne ajung la urechi, trecem fără să le observăm.
Au trecut şi Floriile, sărbătoarea florilor. Oraşul ar fi trebuit să fie plin de culoare, însă unii au considerat de cuviinţă să-şi însuşească florile, bunul comunităţii, probabil conduşi de principiul că, dacă tot plătesc taxe şi impozite la primărie, de ce să nu fie ceva şi al lor. Odată cu Săptămâna Mare se încheie Postul Paştelui care, din păcate, pentru majoritatea înseamnă doar alimentaţie, deşi el implică în primul rând o curăţenie morală şi sufletească. Uităm de toţi şi de toate! Fără pic de ruşine, furăm, minţim, fără să avem remuşcări, fără să ne temem de pedeapsa imediată, pentru că cea divină e departe şi nu ne atinge curând. Mare păcat că nu avem un fotograf care să surprindă furtul. În schimb, momentele plantării arbuştilor sunt surprinse cadru cu cadru, astfel ca nu cumva să scape vreun gest făcut de iubitorii de aplauze şi urale. Unii, din dorinţa arzătoare de a nu le scăpa nicio ocazie, recurg la „operaţiuni fulger”. Asemeni cucilor, la cuibul gata construit, vine şi „noul locatar”, dar cu „viză de flotant”, deoarece cucul, aşa cum ştim cu toţii, este o pasăre migratoare. Ce să mai vorbim! Populism, oportunism şi multă, multă demagogie!

Biroul de presă al municipiului Sebeş


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult