Polițiștii AMENINȚĂ cu PROTESTE în cazul înghețării salariilor și sporurilor
Sindicatul polițiștilor „Europol” anunță, printr-un comunicat de presă, că va declanșa ample acțiuni de protest, pe termen nelimitat, în cazul înghețării salariilor. Anunțul vine la scurt timp după apariția unui proiect de ordonanță de urgență, încă neasumat de Guvern, în care sunt înghețate o serie din promisiunile făcute bugetarilor și pensionarilor pentru 2019.
„Chiar azi în ajunul sărbătorii Sf. Nicolae, polițiștilor li s-a pregătit un ”cadou” neașteptat. Guvernul a pregătit proiectul de ordonanță de urgență privind măsurile fiscal bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, ordonanță care se va aplica în cursul anului 2019.
Conform proiectului care încă nu este asumat de Guvern și care deocamdata a fost trimis în circuit, în anul 2019 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor primelor, despăgubirilor, compensațiilor pentru chirie si al celorlalte elemente ale salariului, care nu fac parte din salariul brut lunar se mențin la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018. Norma de hrană și drepturile de echipament se mențin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.
De asemenea, activitatea desfășurată de polițiști în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și in celelalte zile în care nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute în legislația în vigoare în luna iunie 2017.
Mai mult de atât, instituțiile și autoritățile publice așa cum sunt ele definite la art. 2, alin. 1, pct. 30 din Legea 500/2002 privind finanțele publice și la art. 2, pct.39 din Legea 273/2006 indiferent de sistemul de finanțare, nu acordă personalului din cadrul acestora indemnizația de vacanță reglementată prin Legea 153/2017.
De la 1 ianuarie 2019 conform prevederilor Legii 153/2017 , art. 38, alin. 4, salariile de funcție ale polițiștilor ar trebui să crească: ”în perioada 2019 – 2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat”. În medie, creșterea netă ar fi în jurul sumei de 300 lei.
Deși în proiectul de ordonanță nu se face referire la creșterea etapizată care trebuie sa se facă cu 1 ianuarie, trebuie să fim foarte atenți la forma finală pe care o va avea ordonanța de urgență pentru că polițiștii nu vor mai accepta să le crească veniturile doar pe hârtie.Vă ținem la curent cu evoluția actului normativ, iar în cazul înghețării salariilor, vom declanșa ample acțiuni de protest pe termen nelimitat.” se spune în comunicatul Europol.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]
Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte
Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]
Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]
