Politică Administrație

PNL solicită comisie de anchetă privind situaţia pensionărilor şi reangajărilor din MAI

Ioana Oprean

Publicat

în

PNL a solicitat Biroului Permanent al Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă privind pensionarea și reangajarea unor persoane în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Aceasta este o chestiune care ține de cheltuirea banului public, de moralitate și echitate. Există grave suspiciuni că în MAI există tratament diferențiat pentru oamenii care sunt apropiați ministrului de interne și care au fost pensionați și reangajați în secunda doi în dispreț total față de principiile clamate de PSD.
Trebuie să vedem clar ce s-a întâmplat, cum au fost generate pensiile speciale şi mai ales cum ministrul Carmen Dan a decis să încurajeze acest jaf din banii publici.
Prin Comisia de anchetă, Parlamentul va trebui:
  • să verifice modul în care s-au făcut angajările în cadrul Ministerului Afacerilor Interne ale unor persoane care anterior au fost pensionate și au beneficiat de pensie de serviciu;
  • Să verifice statutul și atribuțiile în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ale persoanelor care au fost reangajate după ce anterior fuseseră pensionate;
  • Să verifice modul în care s-au derulat procedurile prevăzute de lege în contextul pensionării și ulterior angajării acelorași persoane în cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
  • Să verifice modul de respectare a normelor legale în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor de ordonator principal de credite, în contextul derulării procedurilor de pensionare și ulterior reangajare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne ale acelorași persoane.
Raluca TURCAN, Lider Grup Parlamentar al PNL
Florin ROMAN, Deputat PNL

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult