Planul Urbanistic Zonal pentru SPITALUL REGIONAL dezbătut public la Consiliul Județean Sibiu
Joi, 30 ianuarie, la Consiliul Județean Sibiu a avut loc dezbaterea publică privind planul urbanistic zonal pentru nou spital – un proiect inițiat de Consiliului Județean Sibiu și realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu, pentru edificarea unui spital integrat, cu secții de adulți și copii.
La dezbatere au participat peste 80 de persoane, de la decidenți și reprezentanți ai partidelor politice la locuitori din zona Calea Șurii Mici unde este amplasat terenul destinat construcției, aflat în proprietatea Consiliului Județean Sibiu. La această fază de planificare urbanistică se decide în ce măsură amplasamentul noii construcții se poate încadra în prevederile din Planul Urbanistic General al Municipiului Sibiu și dacă da, care sunt condițiile ce vor trebui respectate la pașii următori, când se elaborează studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.
În deschiderea dezbaterii au luat cuvântul președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și primarul Municipiului Sibiu Astrid Fodor, care au apreciat prezența numeroasă a cetățenilor la dezbatere, fapt ce indică interesul pentru acest proiect și au confirmat acordul politic existent pentru finanțarea obiectivului de către cele două instituții.
Arhitectul Alexandru Găvozdea, de la societatea a.plan SRL, liderul asocierii care a realizat PUZ-ul, a prezentat pe scurt principalele concluzii ale documentației de urbanism, inclusiv cele legate de studiul geotehnic și de trafic, și a răspuns întrebărilor celor prezenți alături de arhitecta Andreea Tănase. Mulți dintre sibienii prezenți au ridicat problema traficului. Arhitecții au explicat că sursa principală a traficului în zonă nu va fi spitalul, ci dezvoltarea cartierelor rezidențiale prevăzute în vecinătate.
Pentru spital, realizatorii PUZului au prevăzut și scenarii care favorizează transportul nemotorizat și cel în comun, cu o bandă specială destinată autobuzelor și ambulanțelor.
În legătură cu temerile legate de poluarea din zonă, atât președinta Daniela Cîmpean cât și arhitecții au amintit de studiul privind calitatea factorilor de mediu din zonă realizat de o echipă de specialiști ai Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, care a concluzionat că zona se încadrează în toți parametrii legali pentru construcții destinate funcțiunii medicale, atât din punct de vedere a calității aerului cât și a solului.
„Mai mult de atât, dacă legea prevede o distanță minimă de aproximativ 1 km de groapa de gunoi, aici este vorba de peste 4 km” a precizat Daniela Cîmpean. Harta de zgomot generată de Aeroportul Internațional Sibiu arată că perimetrul prevăzut pentru spital nu este influențat din acest punct de vedere.
Aspectul poluării se va relua și în cadrul dezbaterii din 6 martie, de la sediul Agenției de Protecția Mediului, organizate în cadrul procedurii de avizare de mediu. Se preconizează că avizele vor fi obținute până la jumătatea lunii martie, iar PUZ-ul va fi supus aprobării în prima ședință de Consiliu Local după obținerea avizelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]
