Piaţa Cetate din Alba Iulia – deşi reprezintă un adevărat pericol public, toată lumea se face că plouă.
Consiliul Local Alba Iulia a luat în discuţie starea Pieţei Cetate, unde acoperişul stă să cadă în orice moment peste comercianţi şi cumpărători, fiind un adevărat pericol public pe fondul şubrezirii în urma căderilor de zăpadă din ultima perioadă. Discuţiile au pornit de la solicitarea lui Petru Romulus Costea, care a deschis procedura prealabilă, cerând aleşilor locali să revoce parţial HCL nr. 11/24.01. 2012 privind construirea de către SC Occident 2000 a unor spaţii comerciale.
Viceprimarul Voicu Paul susţine că în piaţă este o stare de „insalubritate totală”, o „cocleală”, iar nimeni nu face nimic concret pentru amenajarea acesteia. Mai mult, comercianţii refuză să se mute în hala acoperită, unde există toate condiţiile pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat, el precizând că hala este dotată cu încălzire, aer condiţionat, apă caldă etc. Un control efectuat zilele trecute de Inspectoratul de Stat în Construcţii, Primăria Alba Iulia, Instituţia Prefectului şi alte instituţii abilitate a evidenţiat faptul că structura de rezistenţă a celor 34 de stâlpi de susţinere ai acoperişului este afectată, iar în locul închiderii pieţei, administratorii privaţi ai acesteia au preferat să facă improvizaţii, montând „popi” metalici cu câte un „cuiuţ”. În plus, acoperişul este confecţionat din plăci de azbociment, material care ar fi trebuit înlocuit cu tablă, utilizarea acestuia fiind interzisă prin lege de câţiva ani, deoarece este cancerigen.
Primăria Alba Iulia a cerut realizarea unei expertize tehnice şi a dispus închiderea pieţei, dar numai într-o zonă accesul este acum interzis.
Culmea este că Piaţa Cetate a primit anul trecut avizul sanitar de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică Alba, deşi, susţine viceprimarul Voicu Paul, o perioadă din anul trecut nu a existat nici măcar apă la cişmea. Această afirmaţie l-a făcut pe consilierul Horia Bărdaş să ceară demiterea celui de la Sanepid sau DSP care a acordat avizul. Liberalul Gabriel Pleşa a întrebat retoric cine este vinovat pentru că în Cetate nu există o piaţă civilizată. Din dezbateri, care la un moment dat au avut accente tensionate, a rezultat că terenul respectiv fusese câştigat în instanţă de actualii proprietari.
Aşadar, toată lumea se face că plouă, comercianţii nu realizează pericolul căruia i se expun, iar ca dovadă chiar ieri se aflau câţiva cu marfă de vânzare pe tarabe şi, din păcate, albaiulienii continuă să-şi facă tot de aici cumpărăturile. Oare chiar nu se găseşte nicio soluţie legală sau se aşteaptă mai întâi producerea unei tragedii? (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]