PF Daniel: Avem nevoie de pace în societate, dar și de comuniune, ca să putem săvârși binele unii cu alții, nu unii împotriva altora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, le-a transmis sutelor de credincioși prezenți joi la Catedrala Patriarhală că avem nevoie de pace și unitate, pentru ca să putem săvârși binele unii cu alții, nu unii împotriva altora.
„Avem nevoie de pace și de unitate. Avem nevoie de pace în Biserică, avem nevoie de pace în societate, dar și de comuniune, de unitate, ca să putem săvârși binele unii cu alții, nu unii împotriva altora. De aceea, în aceste zile, Biserica dorește să fie o slujitoare, un factor al păcii sociale, așa cum prevede și legislația noastră, dar mai ales cum ne cere Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus patriarhul.
De asemenea, patriarhul Daniel a menționat că „în această perioadă avem nevoie să ne gândim fiecare cum putem înnoi duhovnicește viața noastră, viața personală, comunitară și socială”.
Sute de credincioși s-au rugat joi seara, la Catedrala Patriarhală, împreună cu patriarhul Daniel pentru pace și unitate, pentru cei trecuți la Domnul și pentru însănătoșirea celor aflați în spitale în urma tragicului accident de săptămâna trecută de la Clubul Colectiv. Slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos și Paraclisul Maicii Domnului au fost oficiate de patriarhul Daniel împreună cu episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande, Mihail, și episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Credincioșii, preoții, monahii și monahiile au aprins candele așezându-le pe caldarâmul de pe Dealul Patriarhiei sub forma unei cruci de aproximativ 10 metri.
La Catedrala Patriarhală se va desfășura, în fiecare zi, începând cu orele 18,30, rugăciunea pentru pace și unitate, scrie Agerpres. (V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]