Actualitate

Petarde confiscate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Jandarmii din Sebeş au sancţionat contravenţional un comerciant ambulant şi i-au ridicat bunurile în vederea confiscării. Luni, 19 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj de jandarmerie a surprins pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiul Sebeş un bărbat care oferea spre vânzare două geci. Jandarmii l-au interpelat, l-au legitimat şi i-au solicitat prezentarea actelor de provenienţă a mărfii, precum şi a celorlalte documente care să certifice faptul că activitatea de comerţ se desfăşura în conformitate cu prevederile legale. La controlul corporal preventiv, asupra bărbatului – identificat ca fiind D. Ilie, de 29 de ani, din Sebeş – au mai fost găsite 11 cutii care conţineau 750 de petarde din clasa a II-a, materiale pirotehnice a căror deţinere, fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. În conformitate cu prevederile Legii nr. 12, din  6 august 1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată, comerciantul a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris, i-au fost ridicate în vederea confiscării cele două geci, care au fost depuse în camera de corpuri delicte a Jandarmeriei Alba. Totodată, împreună cu petardele deţinute fără drept, bărbatul a fost predat Poliţiei Municipiului Sebeş, instituţie care va continua cercetările în acest caz. (A.D.T.)
lMarţi, 20 decembrie, poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi, Substanţe Periculoase, împreună cu  reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba au identificat, pe strada Lucian Blaga din municipiul Sebeş, pe Z.P., de 24 ani, din aceeaşi localitate, care deţinea şi oferea spre vânzare, fără a deţine autorizaţie, un număr de  1.960 petarde, pocnitori, rachete. Bărbatului i-a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de „efectuarea de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice”. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult