Curier Județean

Peste 800 de persoane și 500 de mașini verificate de polițiștii din Alba, în ultimele 48 de ore: Amenzi de peste 57.000 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 800 de persoane și 500 de mașini verificate de polițiștii din Alba, în ultimele 48 de ore: Amenzi de peste 57.000 lei

În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Citește și: UPDATE FOTO: Accident MORTAL la Șard. Un bărbat a decedat, după ce s-a răsturnat cu un tractor

Petrecerea Divorțaților

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 808 verificări de persoane și 506 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 220 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 57.145 de lei.

Au fost efectuate 158 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a fost reținut un permis de conducere unui conducător auto care a pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, au fost retrase șapte certificate de înmatriculare și au fost constatate 34 de infracțiuni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului

Ioana Oprean

Publicat

în

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras

Ioana Oprean

Publicat

în

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]

Citește mai mult

Curier Județean

24 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!” Polițiștii rutieri acționează astăzi, sâmbătă, 24 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult