Curier Județean

Peste 80 de misiuni desfășurate de pompierii ISU Alba în minivacanța de 1 Mai: Operațiune extrem de dificilă de salvare a doi copii căzuți în zona Râpa Roșie

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 80 de misiuni desfășurate de pompierii ISU Alba în minivacanța de 1 Mai: Operațiune extrem de dificilă de salvare a doi copii căzuți în zona Râpa Roșie

În acest sfârșit de săptămână în care s-a sărbătorit 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba a monitorizat permanent evoluția dinamicii din teren, în scopul dispunerii, la nevoie, a măsurilor imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

Petrecerea Divorțaților

Zilnic, peste 80 de pompieri militari cu mijloacele tehnice din dotare s-au aflat la datorie, pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Bilanțul misiunilor este următorul:

-60 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
-2 misiuni pentru lichidarea și stingerea unor incendii;
-1 misiunea pentru salvarea unui animal;
-1 misiune pentru asanare muniție neexplodata;
-22 alte misiuni care au necesitat intervenția pompierilor militari.

Totodată, ținem să reamintim ca în cursul zilei de ieri s-a reușit salvarea a doi copii căzuți în zona Râpa Roșie din municipiul Sebeș.

Misiunea de salvare s-a desfășurat în sistem integrat, fiind implicate forțe ale ISU, IJJ, IPJ, SAJ și Salvamont Alba pentru răspunsul prompt și eficient in salvarea salvarea celor 2 copiii.

Misiunea a fost una extrem de dificilă, singura cale de salvare a acestora fiind doar extragerea prin troliere de către elicopterul SMURD.

Misiunea s-a încheiat cu succes, ambii copii fiind extrasi în siguranță.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba sunt mobilizați permanent, pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune 

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune  Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj.  Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

Citește mai mult