Peste 6.600 de bunuri culturale, recuperate de polițiști în primele 4 luni ale anului. S-au comis aproape 200 de infracțiuni
În primele patru luni ale acestui an, în urma acțiunilor Poliției Române, s-au recuperat peste 6.600 de bunuri culturale. Pe această linie s-au constatat aproape 200 de infracțiuni.
Potrivit unui comunicat de presă al IGPR transmis duminică AGERPRES, în urma activităților desfășurate de polițiști în această perioadă pentru cercetarea și tragerea la răspundere a celor care au săvârșit infracțiuni la regimul protejării patrimoniului cultural național, s-au constatat 194 de infracțiuni ce au adus atingere patrimoniului nostru cultural. 106 persoane au fost cercetate, față de care a fost începută urmărirea penală. Dintre acestea, 29 au fost reținute ori s-au dispus alte măsuri preventive împotriva lor.
Din totalul infracțiunilor constatate în această perioadă, cea mai mare parte (52%) este reprezentată de cele comise la regimul autorizării construcțiilor (Legea nr. 50/1991 republicată), 19,5% este reprezentată de furturi, dintre acestea 64% fiind furturi comise în dauna lăcașelor de cult, iar 8% sunt infracțiuni de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zone cu patrimoniu arheologic, distrugerea unui sit arheologic ori efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absența certificatului de descărcare de sarcină arheologică.
Comunicatul menționat precizează că polițiștii de investigații criminale au recuperat, în cele 4 luni, 6.653 de bunuri culturale mobile, dintre care 2.751 (aproximativ 41%) sunt bunuri arheologice și monede antice și medievale sustrase din siturile arheologice din România, fiind confiscate totodată și 94 de detectoare de metale (61 de la persoane juridice și 33 de la persoane fizice).
Aceste infracțiuni se referă la furt din situri arheologice, de bunuri de cult din biserici, mânăstiri și schituri, din locuințe și colecții particulare, din muzee sau colecții publice (infracțiuni prevăzute de codul Penal) și la infracțiuni ce privesc monumente istorice ori zone de protecție ale acestora (prevăzute în legi speciale), evidențiază sursa citată.
În cadrul Poliției Române sunt încadrați peste 50 de polițiști specializați în acest domeniu, care instrumentează dosare ce privesc protejarea patrimoniului cultural național, pe cele 3 paliere, respectiv patrimoniul imobil, patrimoniul mobil și patrimoniul imaterial.
Majoritatea polițiștilor care desfășoară această activitate au studii în arheologie, arte plastice, istorie sau arhivistică.
Totodată, Poliția Română, prin Direcția de Investigații Criminale, se află în parteneriat cu Fundația Collegium XXI, în proiecte desfășurate în școlile din țară și muzeele care expun bunuri culturale mobile, și organizează dezbateri și seminarii cu cetățenii prin care se relevă importanța protejării patrimoniului cultural național, iar polițiștii se perfecționează în acest domeniu.
În ultimii 5 ani au fost recuperate bunuri culturale mobile, în marea lor majoritate monede antice și medievale, în valoare de peste 1.300.000 de euro, mai precizează comunicatul IGPR
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]