Actualitate

Peste 500 de posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor subordonate au fost scoase la concurs. Cele mai multe funcții sunt la Inspectoratul General al Poliţiei Române

Ioana Oprean

Publicat

în

Au fost scoase la concurs peste 500 de posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor subordonate. Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, 9 noiembrie, memorandumul propus de MAI.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă de MAI, memorandumul priveşte deblocarea a 506 posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor aflate în subordine, care la acest moment sunt ocupate prin împuternicire.

Cele mai multe dintre funcţiile de conducere scoase la concurs sunt la Inspectoratul General al Poliţiei Române – 281, 90 dintre posturi sunt la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi 31 la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, restul fiind funcţii de conducere din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul general pentru Imigrări, Direcţia Generală Anticorupţie, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Oficiul Responsabil cu Protecţia Datelor Personale, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi altele.

„Scoaterea la concurs a acestor posturi nu produce impact financiar, fondurile pentru asigurarea salariilor fiind deja incluse în bugetul MAI pe acest an, având în vedere că funcţiile sunt ocupate prin împuternicire, iar persoanele împuternicite beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca cele care ocupă funcţia de conducere în urma concursului. Menţionăm că posturile deblocate prin Memorandum vor fi ocupate doar prin concursuri organizate în condiţiile legii, în funcţie de specificul fiecărei funcţii în parte”, se arată în comunicat.

Tot în cursul anului 2018, începând cu luna mai, au mai fost scoase la concurs 2.015 funcţii de conducere vacante existente la nivelul instituţiilor aflate în subordinea şi coordonarea MAI.

Conform aceleiaşi surse, prin OUG nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. 14, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult