Actualitate

Peste 40% dintre români vor să călătorească după 15 mai: Sunt preferate cazările în locuri izolate

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii nu par să fi renunțat la călătorii turistice prin ţară în acest an, peste 40% dintre ei spunând că au în plan să meargă în excursii sau concedii, după ce măsurile de restricţie vor fi ridicate din 15 mai, în special la pensiuni mai izolate sau hotelurile care iau măsuri clare de igienă, arată un sondaj realizat de plaforma Travelminit.

Persoanele care îşi planifică acum vacanţa de vară se orientează în special spre luna august şi zone montane.

Aproape jumătate dintre respondenţi au declarat că România va fi principala destinaţie de vacanţă pentru acest an şi, spre deosebire de alţi ani în care preţul avea întâietate în luarea deciziei, anul acesta siguranţa şi locaţia proprietăţii se află printre principalele motive de rezervare a unei vacanţe.

Astfel, 38% dintre respondenţi optează pentru cazări în zone izolate, iar 31% pun accent pe curăţenie şi igienizare în vederea rezervării unei cazări.

În ceea ce privesc motivele pentru care se tem să călătorească în viitorul apropiat, clienţii enumeră riscul de contaminare cu coronavirus (55%), teama de a pierde avansul achitat la unitatea de cazare (39.7%), teama de a servi mese la restaurant (12%), lipsa banilor, restricţiile de distanţare socială şi alte măsuri restrictive de prevenire a contaminării.

sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult