Curier Județean

Peste 300 de șoferi, SANCȚIONAȚI de polițiștii din Alba, într-o singură zi. 11 au devenit pietoni

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 320 de conducători auto au fost sancţionaţi, într-o singură zi, pentru abateri la regimul rutier. În ciuda condițiilor meteo, care ar fi presupus reducerea vitezei de circulație, 227 au apăsat prea tare pedala de accelerație și au depășit limita legală de viteză.

Petrecerea Divorțaților

La data de 17 martie 2021, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.

Polițiștii au folosit 17 aparate radar care au fost amplasate în zonele identificate cu risc de producere a accidentelor datorate excesului de viteză.

În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional, 227 de conducători auto care au depăşit limita legală de viteză cu toate că circulația rutieră s-a desfășurat, ieri, sub avertizarea meteorologică de vreme rea, în condiții de ploaie.

Alţi 82 de conducători auto au fost amendaţi pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Complementar sancţiunilor contravenţionale, poliţiştii au dispus măsura reţinerii permisului de conducere faţă de 11 conducători auto.

Reamintim:
Unul din trei accidente se produce din cauza vitezei, pe drumurile din afara localităților!

Viteza este una dintre principalele cauze de mortalitate, în ultimii ani.

Recomandăm:
Respectați regimul legal de viteză!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult