Rămâi conectat

Actualitate

Peste 30 de milioane de tone de mărfuri au trecut prin porturile din țara noastră, în primele șase luni ale anului. Datele INS

Ziarul Unirea

Publicat

în

Peste 30 de milioane de tone de mărfuri au trecut prin porturile din țara noastră, în primele șase luni ale anului. Datele INS

În prima jumătate a anului 2023, mărfurile încărcate și descărcate în porturile cafe sunt operate nave maritime au totalizat 30,634 milioane de tone, iar în cel de-al doilea trimestru au fost înregistrate peste 16,500 de milioane, potrivit Institutului Național de Statistică.

Transportul de containere a însumat 391.000 TEU la nivelul semestrului I 2023 şi 203.000 TEU în trimestrul II 2023.

Volumul mărfurilor încărcate a marcat o creştere cu 22,5%, iar volumul mărfurilor descărcate a o scădere cu 12,8%, în primele şase luni, iar în trimestrul II 2023 creşterea volumului total de mărfuri încărcate şi descărcate a fost de 7,6%.

În transportul pe căi navigabile interioare au fost înregistrate 14,832 milioane tone, în primul semestru şi 7,929 milioane tone în al doilea trimestru al anului 2023. Valoarea totală a scăzut în primele şase luni cu 3,6%, ca urmare a evoluţiei negative înregistrate de transportul naţional (scădere cu 44,7%) şi de transportul de tranzit (minus cu 26,3%). Transportul internaţional pe căi navigabile interioare a crescut cu 40,7% faţă de semestrul I 2022. La nivelul trimestrului II 2023, a fost înregistrată scădere cu 4,6% a volumului total de mărfuri transportate faţă de trimestrul II 2022.

În ceea ce priveşte transportul portuar maritim, porturile în care a fost desfăşurată cea mai intensă activitate în semestrul I 2023 au fost Constanţa, cu o pondere de 96,5% şi Galaţi cu o pondere de 2,6%. În cursul trimestrului II 2023, ponderile cele mai însemnate au fost înregistrate de aceleaşi porturi, cu 95,8% şi, respectiv, 3,3%. A fost transportată cu preponderenţă tipul de încărcătură vrac solid şi a însumat 17,645 milioane tone la nivelul semestrului I 2023 şi 10,078 milioane tone în trimestrul II 2023.

În semestrul I 2023, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate şi descărcate au fost înregistrate în relaţie cu următorii parteneri: Turcia (5,298 milioane tone) şi Egipt (2,428 milioane tone). Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Spania (1,763 milioane tone) şi Grecia (1,063 milioane tone) au înregistrat cele mai mari volume de mărfuri transportate. În ceea ce priveşte trimestrul II 2023, valorile cele mai semnificative au fost deţinute de Turcia (3,180 milioane tone) şi Republica Coreea (1,392 milioane tone), iar dintre statele membre ale UE, de Spania (1,16 milioane tone) şi Grecia (513.000 tone).

La nivelul primelor şase luni din 2023, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate au fost: Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 67,8%. În ceea ce priveşte descărcările, ponderea a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, respectiv 38%. În trimestrul II 2023 au fost încărcate cantităţi mai însemnate din Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 69,7% şi descărcate Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, 36,5%.

În portul Constanţa, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate în semestrul I 2023, au fost Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 68,6%. Dintre mărfurile descărcate, ponderea cea mai însemnată a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, în proporţie de 39,6%. În trimestrul II 2023, pentru mărfuri încărcate, cea mai însemnată pondere a fost înregistrată de Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 70,6%, iar dintre mărfurile descărcate, ponderea cea mai însemnată a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, în proporţie de 38,3%.

În transportul pe căi navigabile interioare, porturile în care au fost înregistrate cele mai mari cantităţi de mărfuri au fost Constanţa, cu o pondere de 64,7%, şi Galaţi, cu o pondere de 6%, la nivelul semestrului I 2023, iar la nivelul trimestrului II 2023, Constanţa cu pondere de 63,5% şi Drobeta Turnu-Severin, cu 5,8%.

Mărfurile înregistrate în transport internaţional pe căi navigabile interioare, au avut ca destinaţie sau au provenit din state membre ale Uniunii Europene, în proporţie de 16,3% în semestrul I 2023 şi respectiv, de 16,9% în trimestrul II 2023. Per total, Ucraina a deţinut cea mai mare pondere ca origine şi destinaţie a mărfurilor transportate în semestrul I 2023, cu un nivel de 5,649 milioane tone.

Tipul de mărfuri pentru care au fost înregistrate cele mai însemnate cantităţi în transport internaţional pe căi navigabile interioare în semestrul I a fost Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 41,5% şi de 40,7% în trimestrul II 2023.

În transport naţional pe căi navigabile interioare au fost înregistrate cu preponderenţă Minereuri metalifere, produse de minerit, exploatare de carieră, turbă, uraniu, thoriu, în proporţie de 44,6% în semestrul I şi 45,0% în trimestrul II 2023.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională ” E timpul să NU mai dăm și noi ceva”: Practicile de dare și luare de mită, descurajate

Cezar Lancrajan

Publicat

în

VIDEO | Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională ” E timpul să NU mai dăm și noi ceva”: Practicile de dare și luare de mită, descurajate Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea