Peste 30 de accidente GRAVE în Alba, de la începutul anului: Acțiuni informativ-preventive a polițiștilor rutieri din județ
Peste 30 de accidente GRAVE au avut loc în Alba, de la începutul anului. Polițiștii rutieri din județ au desfășurat mai multe acțiuni informativ-preventive, la sfârșitul săptămânii.
În perioada 17 – 18 august 2023, poliţişti rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfăşurat, în mediul urban și rural, acțiuni de informare a conducătorilor auto și a pietonilor cu privire la regulile care trebuie respectate pentru ca circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță.
Acțiunile au fost organizate în cadrul unui plan de acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente la nivelul întregii țări și care au avut drept scop creșterea gradului de siguranță rutieră prin informarea și responsabilizarea oamenilor, indiferent de categoria de participanți la trafic din care fac parte, așa încât un număr cât mai mare de persoane să conștientizeze pericolele din trafic la care se expune dacă încalcă regulile de circulație.
De la începutul anului și până în prezent, pe drumurile publice din Romania au fost înregistrate 2.593 de accidente rutiere grave, soldate cu 852 de persoane decedate si alte 2.022 de persoane ranite grav, dintre care 31 de accidente s-au întâmplat pe raza județului Alba.
Participanților la trafic le-au fost expuse principalele cauze ale producerii accidentelor din țara noastră și au primit recomandări pentru o conduită responsabilă la volan.
Cu ocazia acțiunilor au fost sancționați conducătorii auto, bicicliștii și pietonii, fiind aplicate 226 de sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002, dintre care 153 la depășirea limitei legale de viteză.
De asemenea, au fost reținute 14 permise de conducere și polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, polițiștii le recomandă tuturor participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum, să mărească distanța de siguranță în mers și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

