Peste 1,2 milioane de lei – valoarea amenzilor aplicate de polițiștii din Alba în acţiunile preventive din perioada premergătore Sărbătorilor Pascale
De la începutul lunii aprilie, poliţiştii din Alba acţionează cu efective mărite, pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor comise prin violenţă, a furturilor şi a infracţionalităţii stradale dar şi pentru prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea şi sancţionarea persoanelor care încalcă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Potrivit reprezentantului IPJ Alba, controalele efectuate ieri, 17 aprilie a.c., de către structurile de investigare a fraudelor, investigaţii criminale, ordine publică, poliţie rutieră, transporturi şi acţiuni speciale s-au concretizat în constatarea a 18 infracţiuni, dintre care 5 de evaziune fiscală.
Au fost aplicate 255 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 36.700 lei, cele mai multe (222) pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice.
Tot în cursul zilei de ieri au fost verificaţi 29 de agenţi economici şi 340 de mijloace de transport şi au fost confiscate bunuri în valoare de 3.180 lei.
Din 1 aprilie a.c., dată la care a debutat acţiunea premergătoare Sărbătorilor Pascale, polițiștii din Alba au verificat 1.134 agenţi economici şi peste 5.800 mijloace de transport şi au constatat 214 infracţiuni, din care 46 de evaziune fiscală. A fost confiscate bunuri în valoare de 65.929 lei, şi au fost aplicate 5.587 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.214.783 lei.
Acţiunile poliţiştilor din Alba vor continua până în data de 19 aprilie inclusiv.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
