Curier Județean

Peste 100 de autovehicule și 20 de societăți comerciale din Alba, verificate. Amenzi de peste 27.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

În cadrul Planului de acţiune „Estival 2016”, poliţiştii din Alba Iulia au organizat o acţiune cu efective mărite ce a avut ca scop prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii publice pe raza municipiului reşedinţă de judeţ. Au fost verificate peste 100 de autovehicule şi 20 de societăţi comerciale şi au fost aplicate amenzi de peste 27.000 lei.  

Petrecerea Divorțaților

Politia01La data de 28 iulie 2016, în intervalele orare 08.00 – 12.00, 16.00 – 20.00, Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului, o acţiune cu efective mărite la care au participat poliţişti de la rutieră, ordine publică, investigaţii criminale şi de investigare a criminalităţii economice. Acţiunea a avut drept scop menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică precum şi prevenirea și combaterea infracțiunilor şi contravenţiilor.

Au fost verificate 110 autovehicule şi 20 de societăţi comerciale, iar pentru abateri de la normele legale au fost aplicate 117 sancţiuni contravenționale, în valoare de 27.635 lei, cele mai multe (100), la regimul rutier. Poliţiştii rutieri au reţinut două  permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

Totodată, poliţiştii de investigaţii criminale au constatat o infracţiune în flagrant delict şi au identificat doi autori de furturi.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

5 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Benzina s-a ieftinit, motorina s-a scumpit

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Benzina s-a ieftinit, motorina s-a scumpit Benzina s-a ieftinit ușor în ultimele zile la mai multe benzinării din România, inclusiv Alba Iulia, dar, după mai multă vreme, s-a scumpit motorina.  Prețul carburanților în Alba Iulia, duminică, 5 noiembrie 2026:  OMV: Motorină – 10.97 lei Benzină – 10.02 lei Petrom: […]

Citește mai mult

Curier Județean

7 noiembrie 2026 | Ziua Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Se va organiza a IV-a ediție a concursului de matematică ArhimatematicuS pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a din mediul rural

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Se va organiza a IV-a ediție a concursului de matematică ArhimatematicuS pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a din mediul rural Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia găzduiește a IV-a ediție a concursului de matematică ArhimatematicuS, dedicat elevii claselor a VII-a și a VIII-a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Amenzi de 410.000 de lei pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 26-30 octombrie 2026: 11 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ

Bogdan Ilea

Publicat

în

Amenzi de 410.000 de lei pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 26-30 octombrie 2026: 11 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ În perioada 26 – 30 octombrie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 410.000 de lei și au acordat 21 de avertismente în urma controalelor efectuate. […]

Citește mai mult