Actualitate

Peste 10.000 de mașini electrice, înmatriculate în România în 2022

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Peste 10.000 de mașini electrice, înmatriculate în România în 2022

Numărul maşinilor electrice achiziţionate în România a trecut pragul de 10.000 de unităţi, în 2022, iar înmatriculările de maşini noi au crescut cu 7%, de la an la an, reiese dintr-o analiză de piaţă realizată de o platformă auto online.

Petrecerea Divorțaților

Conform datelor centralizate de Autovit.ro, pe piaţa maşinilor noi, volumul înmatriculărilor din România a ajuns, la finele anului trecut, la 129.328 de unităţi şi numai în prima jumătate din 2022 acest segment a avut cea mai mare creştere a înmatriculărilor la nivelul Uniunii Europene (UE), cu 58.712 de exemplare intrate pe piaţa locală, cu 23% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, informează Agerpres.

Comparativ cu perioada pre-pandemică, piaţa auto a maşinilor noi a scăzut cu 20% faţă de 2019 (minus aproape 33.000 de unităţi).

În 2022, Dacia Logan a fost cea mai vândută maşină, următoarele din Top 5 fiind Duster, Sandero, Spring şi Ford Puma.

În ceea ce priveşte maşinile electrice, analiza Autovit.ro arată că vânzările din 2022 au fost de trei ori mai mari, iar modelul Dacia Spring a avut peste 50% din această piaţă. Astfel, per ansamblu, anul precedent se încheie cu peste 10.000 de maşini electrice vândute.

Piaţa maşinilor second-hand din import reprezintă segmentul cu cea mai mare scădere de pe piaţa auto, de 18%, până la 325.062 de unităţi, comparativ cu cele 395.759 de maşini aduse în ţară în 2021.

La capitolul reînmatriculări, în România s-au înregistrat 622.583 de astfel de operaţiuni, în scădere cu 5% faţă de datele din 2021, dar la acelaşi nivel înregistrat în 2019. Specialiştii din domeniu apreciază că tranzacţiile interne cu maşini second-hand au crescut în 2021 pe fondul întârzierilor de pe piaţa maşinilor noi şi al stocurilor reduse de maşini rulate din import, înregistrând în acest fel o creştere de 14%, faţă de anul 2020.

Cât priveşte valoarea maşinilor puse la vânzare, în cursul anului 2022, pe platforma online de anunţuri auto aceasta a depăşit patru miliarde de euro, în creştere cu 13% faţă de 2021.

Cele mai multe anunţuri publicate pe Autovit.ro au fost pentru maşini cu valori cuprinse între 10.000 şi 25.000 de euro (31%), urmate de cele pentru modele între 5.000 şi 10.000 de euro (26%) sau sub 5.000 de euro (22%). Mărcile auto cu cele mai multe oferte au fost: Volkswagen, BMW, Mercedes-Benz, Audi şi Ford.

În aceeaşi perioadă analizată, principalul tip de combustibil al maşinilor puse la vânzare rămâne dieselul, dar în scădere cu trei procente în comparaţie cu anul precedent. Totodată, numărul maşinilor pe benzină prezente pe platformă s-a majorat cu două procente, iar maşinile electrice şi hibrid rămân constante ca ofertă.

Datele centralizate de Autovit.ro arată faptul că modelele de maşini cele mai populare au înregistrat creşteri de preţuri între 16% şi 26%, iar cea mai mare evoluţie a preţului mediu o înregistrează BMW Seria 3 (cu o medie 18.254 euro în 2022, faţă de 11.342 euro în 2021). În ierarhie urmează Audi A4 şi Dacia Logan, cu creşteri ale preţului mediu de 25%.

Pe de altă parte, la categoria pieselor de schimb, valoarea rezultată pe baza anunţurilor postate în 2022 a fost de 223 milioane euro. Top 5 mărci de maşini pentru care s-au postat cele mai multe anunţuri de piese sunt Volkswagen, BMW, Audi, Mercedes-Benz şi Opel.

Autovit.ro, ce aparţine OLX Group, este cea mai mare platformă online din România destinată vânzării şi cumpărării de maşini noi şi second-hand, cu peste 3 milioane de vizitatori/lună şi mai mult de o mie de dealeri auto care folosesc serviciile companiei.

Un studiu Unlock Market Research evidenţia faptul că 78% dintre românii interesaţi de domeniul auto au folosit Autovit.ro pentru a vinde sau a cumpăra o maşină.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată astăzi pe o rețea de socializare, asupra riscurilor economice cu care se confruntă România, susținând că deficitul de cont curent, finanțat în mare parte […]

Citește mai mult

Actualitate

Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare

Ioana Oprean

Publicat

în

Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare Primăria Alba Iulia caută un prestator care să stabilească, în detaliu, cum va fi întreținut și folosit Corpul B al Palatului Principilor Transilvaniei după finalizarea lucrărilor. Caietul […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33%

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33% Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice din România a scăzut cu 8,94% în primele nouă luni ale anului 2026, față de aceeași perioadă din 2025, fiind înregistrate 100.975 de înmatriculări, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului […]

Citește mai mult