PESCUIT 2021: Perioadele și zonele de prohibiție. Când vor avea VOIE pescarii să practice sportul
PESCUIT 2021: Perioadele și zonele de prohibiție. Când vor avea VOIE pescarii să practice sportul
ANPA a publicat anul trecut Proiectul de Ordin privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii pentru anul 2021.
Până la publicarea lui în Monitorul Oficial, putem aprecia că majoritatea lucrurilor de interes vor rămâne nemodificate și facem un scurt rezumat a celor mai importante puncte și subpuncte legate de perioada de prohibiție pentru anul 2021.
Informații de interes general
• Se instituie masuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pesti, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 07 iunie inclusiv;
• Pe fluviul Dunărea, în zona ce constituie frontiera cu Bulgaria, se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ/sportiv și familial, în perioada 24 aprilie – 07 iunie inclusiv, pe o perioada de 45 de zile;
• Pentru apele ce constituie frontiera cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial, în perioada 24 aprilie – 07 iunie inclusiv, pe o perioada de 45 de zile;
• Pe răul Prut și pe lacul de acumulare Stanca – Costești, se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ/sportiv, pe o durată de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv.
• În Complexul Razim – Sinoe și lacurile litorale, pe o durata de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie
• În zona economica Meleaua Sfantu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv;
Perioadele de prohibiție în funcție de specia vizata
Așadar, este interzis pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial al următoarelor specii de pesti sau viețuitoare acvatice vii:
• ȘTIUCĂ – intre 01 februarie 2021 – 15 martie 2021 inclusiv și intre 01 februarie 2022-15 martie 2022, fară a aduce atingere prevederilor art.1;
• SALĂU, BIBAN – intre 28 martie – 07 iunie inclusiv;
• COREGON, LIPAN – tot timpul anului;
• PĂSTRĂV – INDIGEN, CURCUBEU, FÂNTÂNEL – intre 01 ianuarie 2021 – 31 martie
2021 și intre 01 octombrie 2021 – 31 martie 2022;
• LOSTRIȚĂ – tot timpul anului;
• STURION – tot timpul anului;
• CALCAN – intre 15 aprilie -15 iunie inclusiv;
• SCRUMBIE:
pe Dunăre și brațele sale:
de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia – km 43, intre 05 aprilie – 14 aprilie inclusiv;
de la Ceatal Chilia – km 43 până la Vadul Oii – km 238, intre 09 aprilie – 23 aprilie inclusiv;
de la Vadul Oii – km 238, până la Chiciu km -374.5, intre 19 aprilie – 03 mai inclusiv;
de la Chiciu – km 374,5 până la Baraj Porțile de Fier ÎI, intre 29 aprilie – 13 mai inclusiv.
o în fata gurilor de vărsare a Dunării în Marea Neagra – pe tot parcursul anului, pe o adâncime de 5 kilometri în largul Marii și pe un coridor lat de 2 kilometri socotit cate 1 kilometru de o parte și de alta a axului brațelor Sfântu Gheorghe și Sulină; în fata brațului Chilia, lățimea coridorului interzis este de 1 kilometru spre sud de axul brațului iar spre nord până la limita apelor teritoriale romane;
o în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării – intre 9 aprilie – 18 aprilie inclusiv, folosind maximum 2 setci.
Pentru listele complete ale zonelor cu restricții și ale speciilor de pesti și viețuitoare ce sunt cuprinse în proiectul de ordin pe 2021, precum și pentru dispozițiile finale de interes, mai ales pentru cele legate de pescuitul în Delta Dunării. După publicarea variantei finale în Monitorul Oficial, vom reveni cu un nou articol pentru a verifica eventualele modificări sau diferențe fata de ordinul propus.
La final am păstrat ideea importantei acestei perioade în ciclul de evoluție al peștilor. Că pescari, trebuie nu doar să respectam ci să susținem și să înțelegem mecanismul și importanta perioadei de reproducere și impactul direct asupra ecosistemului și al calității pescuitului nostru, în anii viitori. Nu sunt neglijabile nici riscurile la care se supun cei ce pescuiesc în prohibiție, OD nr 23. din 5.03.2008, Capitolul 9, articolul 59 prevede: „Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează cu amenda de la 600 lei la 1.000 lei și cu reținerea și suspendarea pe o perioada de 90 de zile a permisului sau autorizației, după caz:”, aliniatul f) „pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție”. De asemenea, articolul 67 prevede: „(1) Pe lângă organele de urmărire penala sunt competente să efectueze acte de constatare pentru faptele prevăzute la art. 64 și 65 și persoanele cu drept de inspecție și control din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultura, Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării», precum și ofițeri și subofițeri din cadrul Jandarmeriei Romane”, „(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 58-63 se fac de către personalul prevăzut la alin. (1), de către ofițerii și agenții din cadrul Politiei Romane și Politiei de Frontiera Romane, ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Romane, precum și de către personalul silvic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva”
Sursa:pescar-expert.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Lae Dreghici, anunț cu privire la data și locul noului spectacol de cascadorie: Când și unde va fi evenimentul special
Lae Dreghici, anunț cu privire la data și locul noului spectacol de cascadorie: Când și unde va fi evenimentul special Lae Dreghici a anunțat în seara zilei de sâmbătă, 5 septembrie 2026, când și unde va avea loc noul său spectacol de cascadorie. Anunțul a fost făcut în mediul online. „Dragi prieteni, în această seară […]
VIDEO | „Zeus”, povestea unui Mercedes care a devenit parte din familia unui pasionat de Retromobil. De la Constanța la Alba Iulia, cel mai lung drum parcurs de Florin Moisii la volanul bijuteriei pe patru roți
„Zeus”, povestea unui Mercedes care a devenit parte din familia unui pasionat de Retromobil. De la Constanța la Alba Iulia, cel mai lung drum parcurs de Florin Moisii la volanul bijuteriei pe patru roți Un pasionat de automobile Mercedes-Benz a venit tocmai de la Constanța la Alba Iulia pentru întâlnirea anuală Mercedes Clasic Retromobil Club […]
Video | O femeie din Alba readuce la viață modelele vechi de pe ia românească: „Să nu mai fie foarte… chinezești”
O femeie din Alba readuce la viață modelele vechi de pe ia românească: „Să nu mai fie foarte… chinezești” Broderie migăloasă, modele recuperate din muzee, pânză românească și ore întregi de muncă. Floricica Domnica Ciucur transformă motivele tradiționale românești în ii, costume populare, tablouri și obiecte artizanale personalizate. Pentru ea, broderia nu este doar o […]