Actualitate

Permisul auto ar putea fi SUSPENDAT în perioada aleasă de șofer. PROPUNEREA unui parlamentar AUR

Ioana Oprean

Publicat

în

Dorel Acatrinei ar vrea ca şoferii profesionişti să poată alege perioada de suspendare astfel încât să se suprapună cu concediul de odihnă sau alt eveniment, ca să nu își piardă locul de muncă pentru că nu-şi mai pot face meseria.

Inițiativa suspendării permisului auto în perioada preferată de șofer revine în parlament. Dacă în legislatura trecută acest lucru a fost dorit un parlamentar ALDE, acum este vorba de un proiect al deputatului AUR, Dorel Acatrinei, scrie Adevărul.

El propune ca şoferii cărora li se suspendă permisul de conducere să poată alege perioada în care se aplică decizia rămânerii fără carnet timp de 90 de zile, într-un interval de maximum 12 luni de la sancţionare.

Deputatul Acatrinei deține o firmă de transport rutier în județul Suceava, iar această suspendare îi vizează atât pe șoferii profesioniști, cât și pe cei obișnuiți.

Deputatul AUR a mai dat și alte exemple pentru ca permisul să fie suspendat în perioada aleasă de șofer: „De asemenea, sunt situaţii în care familiile conducătorilor auto, când apare un eveniment neprevăzut şi nefericit – cum ar fi o înmormântare – sau un eveniment fericit – cum ar fi o nuntă sau un botez -, situaţii când este nevoie de multe drumuri cu maşina sau pentru rezolvarea problemelor care nu suferă amânare”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult