Curier Județean

Peripețiile unui tânăr din Săliștea: S-a urcat mort de beat la volan, s-a răsturnat cu autoturismul și s-a ales și cu o amendă usturătoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit IPJ ALba, la data de 26 aprilie 2020, în jurul orei 20.50, pe DN 7, pe raza comunei Săliștea, un tânăr de 27 de ani, din comuna Săliștea, în timp conducea un autoturism, într-o curbă, a pierdut controlul asupra acestuia și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Petrecerea Divorțaților

În urma accidentului conducătorul auto a suferit leziuni corporale ușoare.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a evidenţiat faptul că era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea rezultată fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, polițiștii au constatat că tânărul nu a putut justifica deplasarea sa, în condițiile stării de urgență, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile ordonanțelor militare.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare au fost mărite prin OUG 34/2020, astfel că, acum, amenda pornește de la 2.000 de lei și poate ajunge până la 20.000 de lei, pentru persoanele fizice.

Sursă foto: Arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult