PERICOLE pe șoselele din Alba. Doi șoferi s-au ales cu dosare PENALE pentru condus sub influența alcoolului sau cu permisul suspendat
Polițiștii din Alba au depistat, în ultimele 24 de ore, doi șoferi care nu au respectat legislația rutieră, aceștia conducând beți la volan sau cu permisul suspendat.
La data de 24 februarie 2021, în jurul orei 22.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud l-au depistat pe un bărbat de 49 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Aiudul de Sus, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 24 februarie 2021, în jurul orei 17.00, polițiștii Serviciului Rutier Alba – Biroul Drumuri Naționale și Europene l-au depistat pe un bărbat de 32 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, pe DN1, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]
VIDEO | Șofer din Sebeș, prins de polițiști ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de 1,69 mg/l și a fost reținut
Șofer din Sebeș, prins de polițiști ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de 1,69 mg/l și a fost reținut Un șofer din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a fost prins ,,mort de beat” la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,69 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la data de 13 noiembrie […]
VIDEO | Scandal la Benic: Bătaie între un tânăr de 27 de ani și partenerul mamei sale, de 38 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu. Ambii au fost reținuți de polițiști
Scandal la Benic: Bătaie între un tânăr de 27 de ani și partenerul mamei sale, de 38 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu. Ambii au fost reținuți de polițiști Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unui scandal la Benic. Un tânăr de 27 de ani s-a luat la bătaie un […]
