Sport

Performanța Ighiu: negocieri paralele și telenovelă continuă! Armando Popescu: “Nu e logic! Nu m-a contactat nimeni pentru echipă!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Subiectul Performanța Ighiu nu se mai termină în această vară! Divizionara terță a fost la un pas de abandon, pentru ca săptămâna trecută primarul Traian Rusu să anunțe că s-a depășit momentul critic, înțelegându-se cu alți investitori care să se implice financiar la gruparea ighiană, o altă mutare fiind revenirea lui Adorian Himcinschi pe banca tehnică, în detrimentul antrenorului Mihai Manea, al cărui secund, Raul Oargă, activează acum la Unirea Alba Iulia. Totuși, lucrurile nu sunt clare deloc, iar telenovela continua, întrucât, în acte, Performanța Ighiu este sub tutela lui Armando Popescu, alături de partenerii săi, iar între cele două părți încă nu au avut loc discuții, lucru confirmat și de Dan Ursu, președintele clubului!

Citește și: Adorian Himcinschi – noul antrenor al Performanței Ighiu! Nu se mai continuă cu Mihai Manea

Deocamdată, clubul acesta e controlat de mine! Și nimeni, nici măcar primarul, nu a vorbit nimic cu mine. Vara aceasta am avut trei cereri să dau echipa și nu l-am dat”, a declarat Armando Popescu. Acesta a intrat în viața divizionarei terțe în februarie 2017, alături de un alt investitor privat, când iarăși Performanța traversa momente critice. Lucrurile au mers normal anul trecut, însă la startul acestui an, partenerul s-a retras, greul a rămas în seama lui Armando Popescu, care și el, spre finalul returului a întâmpinat anumite dificultăți în afaceri. Primăria a intervenit cu 150.000 de lei, însă, și așa, jucătorii au plecat în vacanță cu restanțe, iar viitorul părea extrem de sumbru. “Mă supără ce se întâmplă… Nu știu cum pun țara la cale unii și alții de o lună de zile, negociază, discută, fără să stea de vorbă și cu mine, care am control la clubul Performanța Ighiu. Primarul Traian Rusu trebuie să fie atent cu cine stă de vorbă, sunt persoane ce nu au reușit să țină o echipă în Liga a IV-a”, a spus Armando Popescu.

Practic, ca să rezumăm, negocierile paralele trebuie să se intersecteze clar în privința documentelor și organigramei clubului, asta dincolo de disponibilitatea noilor investitori și planurile fotbalistice. La mijloc sunt și datoriile vechi către jucători, transferul de proprietate, dar și asigurarea bugetului pentru stagiunea viitoare, dacă se va continua în Liga a 3-a. Momentan sunt certe plecările lui Cl. Oara, Ad. Câmpean, Seiwerth, Tineiu, Ad. Mărginean, Unguru, Hidișan, Iclănzan și Trifa, Sporea este dorit de Unirea Alba Iulia, Petruse poate ajunge la Metalurgistul Cugir. În lot au mai rămas Zăvoi, Potopea, Circov, Fetița, Joldeș, Cl. Marcu, alături de tinerii E. Crișan, Olălău, Cordoș, Zsigmond, plus cei împrumutați, gen Dr. Pop și Ludwig (Sportul Petrești), M. Cristea și Oniche (Industria Galda).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, vicecampioană la Cupa Satelor Penny Under 13, fotbal feminin | Carla Bara – jucătoarea finalei

Dan HENEGAR

Publicat

în

Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, vicecampioană la Cupa Satelor Penny Under 13, fotbal feminin | Carla Bara – jucătoarea finalei Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, vicecampioană la Cupa Satelor Penny Under 13, fotbal feminin, iar Carla Bara a fost desemnată jucătoarea finalei Citește și: Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, în finala Cupei Satelor Penny la […]

Citește mai mult

Sport

Andrei Rațiu, votat tricolorul lunii mai 2026 în aplicația Tricolorii: A doua distincție consecutivă și a treia din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Andrei Rațiu, votat tricolorul lunii mai 2026 în aplicația Tricolorii: A doua distincție consecutivă și a treia din 2026 Andrei Rațiu, fundașul dreapta al echipei naționale de fotbal a României, cu 38 de meciuri sub tricolor, a fost votat Tricolorul Lunii Mai în aplicația Tricolorii și obține a doua distincție consecutivă, implicit a treia din […]

Citește mai mult

Sport

Sărbătoarea fotbalului județean 2026 în Alba, pe „Cetate”, duminică, 14 iunie | La festivitatea de premiere a finalului de sezon ediția 2025/2026, campioane, laureate, golgheteri și premii fair play

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sărbătoarea fotbalului județean 2026 în Alba, pe „Cetate”, duminică, 14 iunie | La festivitatea de premiere a finalului de sezon ediția 2025/2026. Vezi numele campioanelor, laureatele, golgheterii și premiile fair play Intercalată între cele două finale, ale Cupei Județene (ACS Crăciunel – Viitorul Răhău, ora 14.00) și Cupa României, faza județeană (Viitorul Sântimbru – Școala […]

Citește mai mult