Sport

Adorian Himcinschi – noul antrenor al Performanței Ighiu! Nu se mai continuă cu Mihai Manea

Dan HENEGAR

Publicat

în

Noii investitori ce vor susține Performanța Ighiu, discuții finalizate în această săptămână, operează modificări și în privința băncii tehnice, optând pentru Adorian Himcinschi, caz în care nu se mai continua cu Mihai Manea, cel care a încheiat sezonul anterior pe a treia treaptă a podiumului, cel mai bine plasat dintre conjudețene.

*”Him” revine după aproape doi ani!

Petrecerea Divorțaților

Perioada zbuciumată traversată de formația ighiană, ce a fost la un pas să abandoneze, are ca epilog revenirea lui Himchinschi la Performanța, echipă pe care a părăsit-o, în urmă cu un an și 9 luni, în octombrie 2016, când a fost înlăturat, episodul fiind unul tensionat între cele două părți. “Am avut o discuție de principiu cu domnul primar. Aștept să se rezolve problemele legate de buget și de lotul de jucători și apoi să abordăm concret chestiunea”, a spus Adorian Himcinschi, care după plecarea de la Performanța a pregătit un an Unirea Alba Iulia, până în decembrie 2017, când a renunțat, rămânând ca și antrenor la CS Municipal Unirea Alba Iulia.

*Mihai Manea: „Asta e România!”

“În proporție de 80 la sută, Himcinschi este antrenorul Performanței. Mihai Manea a spus după ultima etapă că este ultimul său joc la Ighiu. Mai sunt 11 jucători în lot, noii investitori discută pe tema contractelor. Încercăm să le reeșalonăm datoriile, iar în cazul altora, dacă nu acceptă, așteptăm verdictele comisiilor fotbalistice”, a punctat primarul Traian Rusu. “Este decizia lor, dar așteptam măcar un telefon. Asta este România, le urez multă baftă celor care au preluat echipa, dar trebuie să rezolve restanțele către jucători”, a comentat, mâhnit, Mihai Manea, cel care a fost un an și jumătate pe banca Perfomanței, după implicarea lui Armando Popescu la formația ighiană.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Liga 3, Seria 7: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, derby „de Alba”, vineri | Liderul CSM Unirea Alba Iulia, acasă cu Progresul Pecica | CIL Blaj, derby la Șag

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, Seria 7: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, derby „de Alba”, vineri | Liderul CSM Unirea Alba Iulia, acasă cu Progresul Pecica | CIL Blaj, derby la Șag Penultima rundă a turului în Seria 7 a eșalonului terț, propune un derby „de Alba” lângă Drăgana, între Metalurgistul Cugir și CS Universitar Alba Iulia. […]

Citește mai mult

Sport

Metalurgistul Cugir și „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni” | Echipierii „roș-albaștri”, la Colegiile „David Prodan” și „ID Lăzărescu”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir și „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni” | Echipierii „roș-albaștri”, prezenți la Colegiile „David Prodan” și „ID Lăzărescu” din localitate O parte dintre echipierii divizionarei terțe Metalurgistul Cugir au participat miercuri, 21 octombrie, la o acțiunea  „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni” derulată de Federația Română de […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, favorită cu Progresul Pecica, pe „Cetate”! Giurgiu, căpitanul „alb-negrilor”: „suntem pe o pantă ascendentă” | Moment de reculegere pentru Florin Cotora

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia este favorita incontestabilă a confruntării de pe „Cetate”, sâmbătă, la ora 15.00, cu Progresul Pecica. Alexandru Giurgiu, căpitanul „alb-negrilor”: „suntem pe o pantă ascendentă, căpătăm omogenitate”. Partida dintre CSM Unirea Alba Iulia și Progresul Pecica face parte din etapa a 10-a a Seriei 7 din Liga 3 Înaintea întâlnirii, va fi […]

Citește mai mult