Ştirea zilei

PERCHEZIȚII în Alba și alte trei județe, la suspecții unui furt de biciclete, de la un depozit din Belgia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*”Lovitură ca-n filme” – suspecții au pătruns în depozit prin efracție, mascați, și au sustras 371 de biciclete în valoare de peste 600.000 de euro

Pe raza judeţelor Alba, Arad, Botoşani şi Suceava s-au efectuat, vineri, 11 percheziţii domiciliare, în cadrul unei acţiuni organizate de procurorii DICOT – Biroul Teritorial Arad împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Arad şi poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de furt calificat pe teritoriul statelor membre U.E.

diicot arad”În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii martie 2015, suspecţii F.Ş., S.O.S, T.P., M.V.E., T.M.A. şi B.B.P., au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat la care au aderat şi suspecţii B.M.L., M.C., Ş.V., R.G. şi B.I., cu scopul săvârşirii de infracţiuni contra patrimoniului. S-a reţinut că în noaptea de 28/29.03.2015, suspecţii, prin efracţie şi escaladare au pătruns mascaţi în incinta unui depozit situat pe raza localităţii Aubange, Belgia, de unde au sustras un număr de 371 biciclete, în valoare totală de 620.316,97 euro”, precizează DIICOT Arad.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost recuperate un număr de 235 biciclete şi alte bunuri provenite din activităţi infracţionale.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Arad au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 8 persoane.

Acţiunea a fost efectuată în colaborare cu autorităţile judiciare belgiene.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

FOTO: DIICOT Arad

[nggallery id=340]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29.  „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult