PERCHEZIȚII ale polițiștilor din Alba la persoane bănuite de fals și uz de fals. Zece persoane, conduse la sediul IPJ Alba pentru audieri
În această dimineaţă, poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 10 percheziţii la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de fals și uz de fals. S-ar fi folosit de fișe medicale false, pentru a-și preschimba permisele de conducere.
La data de 20 mai 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 10 percheziţii din care 9 în județul Alba și una în județul Cluj, la domiciliile unor persoane bănuite de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie – mai 2021, persoanele vizate de anchetă s-ar fi folosit de fișe medicale false pentru a obține preschimbarea permiselor de conducere auto, în vederea obținerii unei noi valabilități administrative.
Zece persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru audieri.
La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice participă polițiștii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zlatna.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]