Curier Județean

Pentru locuitorii mai multor străzi din centrul municipiului Alba Iulia, trotuare şi asfalt proaspăt, de mărţişor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Odată cu prima zi de primăvară, pe strada Călăraşi din Alba Iulia au fost reluate lucrările de reparaţie capitală începute anul trecut în cadrul proiectului „Reparaţii capitale străzi, cu dotare tehnico-edilitară în Municipiul Alba Iulia”. Lucrarea care vizează 24 de străzi din centrul vechi al oraşului Alba Iulia are o valoarea totală de peste 34,5 milioane de lei (8 milioane de euro), din care 28 de milioane de lei fonduri europene, prin programul de dezvoltare regională. Potrivit calendarului de lucru, reparaţiile capitale la cele 24 de străzi vor fi finalizate în luna iunie a acestui an. Constructorul Elis a revenit asupra lucrărilor într-o zonă intens circulată, aici funcţionând mai multe instituţii de învăţământ. Firmele care execută lucrările de modernizare a peste 12 kilometri de şosea sunt Diferit SRL Cluj-Napoca şi Elis SRL Petreşti. Celebra societate producătoare de pavaje are de finalizat lucrările pe 16 străzi, iar firma clujeană pe restul de 8.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, urmează ca în aceste zile să se intervină cu asfalt la rece pentru reparaţia drumurilor care s-au stricat din cauza zăpezii şi a materialelor antiderapante, în tot municipiul Alba Iulia. În cartierul Oarda, SC Hidroconstrucţia SA a anunţat că va începe să repare drumurile pline de gropi şi şanţurile care dau mari bătăi de cap locuitorilor şi şoferilor ce traversează zona. Pe tronsonul Alba Iulia – Miceşti este programată de asemenea reluarea lucrărilor începând de săptămâna viitoare. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult