Pensionare mai devreme fără penalizare: Localitățile din ALBA unde cetățenii se pot pensiona anticipat, cu doi ani mai devreme
Pensionare mai devreme fără penalizare: Localitățile din ALBA unde cetățenii se pot pensiona anticipat, cu doi ani mai devreme
Conform celei mai noi propuneri legislative, aflate la Senat, codlenii se vor putea pensiona anticipat, cu doi ani mai devreme, fără penalizare.
Codlea a fost afectată de poluare timp îndelungat, încă de la înfiinţarea Uzinei „Colorom” în anul 1878. În total, până la desfiinţarea definitivă a uzinei, numărul de angajaţi a ajuns la aproximativ 2.500.

Însă nu doar cei care au muncit acolo beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Toți cei care au locuit în oraș și pe o rază de 8 km, timp de cel puțin 30 de ani.
Substanțe din cele mai toxice
Substanţele utilizate în producţia de coloranţi și cele rezultate erau dintre cele mai toxice: clor, fluor, fosgen, benzidine, eniline, nitrobenzen, acizi (sulfuric, azotic, clorhidric, acetic), dimetilsulfat, naftalină, sodă caustică, sodă calcinată. Toate aceste substanţe au afectat, de-a lungul timpului, sănătatea multor angajaţi. Dar nu doar pe a lor.
Acestea sunt motivele pentru care se dorește completarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Astfel, locuitorii municipiului Codlea, care dovedesc că au locuit cel puţin 30 de ani în zona afectată de poluare și pe o rază de 8 km în jurul acesteia, vor beneficia de condiţii similare de pensionare cu locuitorii celorlalte localităţi incluse în lista celor afectate de poluare. Fapt care ar elimina discriminarea la care sunt supuși cetăţenii care au locuit cel puţin 30 de ani în municipiul Codlea.
Astfel, articolul 65 din Legea 263/2010 introduce posibilitatea ca vârsta de pensionare să fie redusă cu doi ani fără penalizare pentru persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare.
Posibilitatea ca cetăţenii municipiului Codlea să beneficieze de prevederile acestui articol reprezintă garanţia pentru respectarea drepturilor în condiţii de egalitate potrivit Constituţiei, explică inițiatorii în expunerea de motive a propunerii de modificare a legii.
Cum arată textul propus pentru modificare
Pensionare mai devreme fără penalizare. Astfel, Codlea s-ar alătura celorlalte localități din județul Brașov: Crizbav, Feldioara, Victoria și Făgăraş.
„Articol unic. – Alineatul (5) al articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile:
Pe județe
Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram lancu, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Ziatna din judeţul Alba, Băiţa din judeţul Bihor, Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa Năsăud, Crizbav, Feldioara, Victoria, Făgăraş şi Codlea din judeţul Braşov.
Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, lara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, loneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie,Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara.
Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni, Crucea, lacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Tulcea şi Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
