Actualitate

Pensiile speciale se indexează doar cu rata inflaței. OUG a intrat în vigoare vineri

Ioana Oprean

Publicat

în

Ordonanţa de urgenţă care a limitat posibilităţile de majorare a pensiilor speciale doar cu rata inflaţiei a intrat în vigoare de vineri, 15 septembrie.

Petrecerea Divorțaților

Guvernul României a adoptat, pe 4 august, o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creşterile salariale, ci doar în funcţie de coeficientul de inflaţie, aşa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010. Actul normativ prevedea, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăşi media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei.În schimb, niciuna dintre pensiile de serviciu aflate în plată nu va fi micşorată ca urmare a adoptării ordonanţei de urgenţă, transmitea Ministerul Muncii printr-un comunicat de presă.

De asemenea, instituţia anunţa că baza de calcul nu este modificată şi nu intervin schimbări nici în ceea ce priveşte vârsta şi vechimea avute în vedere la data depunerii cererii de pensionare.

Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informaţii, cel aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic şi Consular, al Curţii de Conturi, cel auxiliar din instanţe şi parchete, al funcţionarilor parlamentari, dar şi al membrilor Senatului României şi Camerei Deputaţilor. Pensiile magistraţilor nu sunt incluse pe motiv că acestea au făcut obiectul a două decizii ale Curţii Constituţionale a României.

„Recomandarea este, totuşi, aceea ca personalul din categoriile amintite să rămână în activitate, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevederi creşteri salariale considerabile pentru următorii ani, care vor genera, implicit, pensii mai mari”, transmitea ministerul.

Recomandarea Ministerului Muncii survenea după ce se intensificaseră solicitările de ieşire la pensie, îndeosebi din sistemul de siguranţă naţională. Modificarea regimului pensiilor speciale a fost determinată de cunatumul pensiilor speciale care au crescut şi mai mult odată cu creşterile salariale decise pentru angajaţii sectorului public.

Conform unui document obţinut de MEDIAFAX, o parte din pensiile speciale s-a triplat ca urmare a indexărilor aplicate în ultimii ani, astfel, pensii calculate iniţial la valori de 6.500-7.000 de lei lunar, acum au o valoare de peste 20.000 de lei. Astfel o pensie specială, calculată în anul 2010, în baza legii 164/2001 şi a Legii 179/2004, care prevede luarea în considerare a veniturilor din ultimele 6 luni de activitate sau ultima luna de activitate, a stabilit pensia unui fost angajat MApN la cuantumul de 7.475 lei lunar. În baza indexărilor aplicate, care prevăd majorarea pensiei în funcţie de salariul celor în activitate, pensia acestuia a ajuns la o valoare lunară de 20.046 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată astăzi pe o rețea de socializare, asupra riscurilor economice cu care se confruntă România, susținând că deficitul de cont curent, finanțat în mare parte […]

Citește mai mult

Actualitate

Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare

Ioana Oprean

Publicat

în

Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare Primăria Alba Iulia caută un prestator care să stabilească, în detaliu, cum va fi întreținut și folosit Corpul B al Palatului Principilor Transilvaniei după finalizarea lucrărilor. Caietul […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33%

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33% Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice din România a scăzut cu 8,94% în primele nouă luni ale anului 2026, față de aceeași perioadă din 2025, fiind înregistrate 100.975 de înmatriculări, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului […]

Citește mai mult